4 pași pentru sex mai satisfăcător

Cercetătorii spun că mai mult de 70% dintre femei mimează orgasmul în mod regulat, sau măcar ocazional. Chiar dacă pe măsură ce cuplul se rodează și mai intervine și copilul, sexul trece pe plan secundar, el rămâne un bun indicator al relației și este un factor care poate cimenta sau distruge o căsnicie.

 

Iată 4 pași pentru ca sexul să fie mai satisfăcător:

 

 

Folosește o hartă!

Ții minte cum în  Friends, Chandler îi cerea sfaturi Monicai despre zonele erogene ale femeii și ea se apuca să-i deseneze, iar el era complet bulversat când descoperea că sunt mai mult de două? Ei bine, specialiștii ne învață să desenăm o hartă. Nu trebuie să ai talent la desen și nici la geografie – doar să trasezi un corp care să semene cu unul uman – și să punctezi pe desen unde îți place să fii atinsă sau sărutată. Cere-i să deseneze și el. Și apoi, faceți schimb de 'experiențe'.

 

sex mai satisfacatorȚine un jurnal despre sex

Nu, nu pentru că s-ar putea să scrii despre celelalte 50 de nuanțe de gri (deși n-ar fi o idee rea, căci sexul vinde întotdeauna), ci pentru că cei mai mulți dintre noi au crescut crezând că sexul este ceva murdar, vulgar și rău.

Părinții și bunicii noștri nu sunt de condamnat – așa au știut ei să ne spună lucrurile la vremea respectivă, pentru a ne feri de o sarcină nedorită sau de vreo boală venerică. Dar acum, după ce ai avut, probabil una sau două relații, este timpul să-ți revizuiești atitudinea despre sex. Indiferent cât de provocatoare te crezi (și ești) pe undeva tot mai există acea sămânță de vinovăție sădită în copilărie.

Așadar, începe un jurnal de sex, scrie toate acele mesaje negative cu care ai crescut și taie-le de pe listă unul câte unul – atunci când îți propui să te simți cu adevărat bine în dormitor. Înlocuiește-le cu mesaje pozitive – Îmi place sexul, corpul meu arată mai bine când fac sex, îmi place să primesc plăcere, merit să am o viață sexuală fericită – scrie orice vrei, fără să te jenezi sau să-ți fie frică de faptul că 'mama' ar putea citi…Și dacă tot te apuci să scrii, așterne-ți și niște fantezii pe hârtie. Poate la un moment dat vei avea curajul să-i dai și soțului să citeascăJ

 

Fă-ți o programare!

Poți să râzi, dar ia gândește-te puțin – atunci când te duci la medic (căci e important pentru tine) nu anulezi programarea, nu? Atunci de ce ai renunța la sex? Azi ești supărată de la birou, mâine te simți balonată, poimâine ți-e somn și…. peste două luni cauți avocat pentru divorț, căci ai aflat că soțul tău s-a îndrăgostit de alt harem, ca-n scheciul lui Toma Caragiu. E adevărat, să-ți faci programare pentru a face sex poate părea neromantic și toți ne dorim ca sexul să fie spontan, ca atunci când, la începutul relației, nu puteam sta prea mult unul în apropierea celuilalt cu hainele pe noi. Dar după ce chimicalele dispar (și încep să dispară cam după 2 luni, nu după 3 ani, ca-n cartea Dragostea durează 3 ani), dacă aștepți ca sexul să fie fierbinte și spontan,  s-ar putea să aștepți foarte multă vreme…N-ai chef de sex? Poți apela la 1001 trucuri ca să intri în stare, inclusiv la plăcerea ta vinovată, mâncarea (vezi aici 5 nutrienți care îți fac poftă de sex)

Americanii (bogați) care semnează contracte nupțiale au un capitol întreg despre sex creionat de către avocați. Oricât de hilar sau nebunesc ar părea, poate nu e chiar ridicol…

 

Fără televizor

Dormitorul e pentru două lucruri – sex și somn. Uitatul la televizor se face în altă cameră, nu în dormitor. Așa că dacă nu plănuiești să te uiți la filme xxx, televizorul nu are ce căuta în cameră cu voi. Și dacă tot suntem la capitolul interzise în dormitor (apropo, oricât de fierbinte ar fi sexul între voi, mai variați și mai mergeți și-n alte locuri decât dormitor), să îndepărtăm din dormitor orice elemente care ar putea să ne oprească sau să ne jeneze în explorările sexuale: pozele de familie, pozele cu copiii, pozele altor iubuți (ei bine, da, s-au mai văzut cazuri) sau poze de când noi eram foarte fericite cu altcineva, icoane. Aici v-aș spune o poveste despre o colegă credincioasă și altfel inteligentă, care în zilele de sărbătoare făcea dragoste cu soțul ascunsă sub pătură complet, ca să nu se vadă că săvârșește păcate, dar deviem de la subiect…

Foto: SHUTTERSTOCK

 

 


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Buton