4 tipuri de plâns: cum să le deosebești

Pare neajutorat, dar bebelușul tău are încă de la venirea pe lume un mod eficient de comunicare, pe care îl poate transforma într-o armă veritabilă: plânsul. Tipurile de plâns sunt greu de descifrat la început, dar cu puțin antrenament, vei înțelege repede ce-l deranjează pe bebelușul tău.

 

Mami, mi-e foame

Încet şi ritmic, cu scurte pauze. Dacă plânge așa, bebelușului tău îi este, cel mai probabil, foame. Te vei convinge de asta dacă ignori plânsul, iar atunci el va crește în intensitate, iar pauzele dintre reprizele de plâns se vor micșora. Dacă bebeșușul își pagă pumnul în guriță sau plescăie acestea sunt două indicii clare că este momentul mesei.

 

Vreau la nani

Începe ca un smiorcăit și crește repede în intensitate. Acesta este plânsul de oboseală, însoțit și de alte 'simptome' – bebe se freacă la ochi, se trage de ureche, se agită. Este bine să îl duci imediat la culcare dacă observi aceste semne, pentru că un bebeluș foarte obosit este greu de liniștit și adormit. Uite cât ar trebui să doarmă bebe.

 

Mă plictisesc

După ce a stat 9 luni singur în burtica ta, bebe are nevoie de companie. Dacă începe să plângă  la volum mic și face o scurtă pauză, este un semn că  vrea atenția ta. Vorbește cu bebe, ține-l în brațe, cântă-i sau citește-i și se va liniști imediat.

 

Nu mă simt bine!

Orice mamă știe instinctiv când copilul ei plânge de rău – plânsul este mai degrabă un vaiet sau, în cazul unei dureri acute, merge spre țipăt. Dacă bebe nu mănâncă, este palid sau dimpotrivă, aprins la față, vomită sau se zvârcolește, vorbește imediat cu medicul pediatru.

 foto Shutterstock

 


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Buton