4 trucuri de frumusețe pentru mama ocupată

Să recunoaștem, ritualurile de frumusețe nu sunt tocmai prioritatea ta numărul 1 atunci când  ai adus pe lume un bebeluș și, de altfel, riscă să rămână la coada listei tale de priorități până la majoratul copilului. Uite câteva trucuri de frumusețe pentru o mamă ocupată, care sigur îți vor fie și ție de folos.

 

O tunsoare șic

O tunsoare șic și ușor de întreținut te întinerește cu 10 ani și te ajută să arăți bine, chiar dacă tu nu ai mai mult de 10 minute de consumat pe apariția ta în fiecare zi. Lungimea cea mai potrivită este până la umeri – părul nu este prea lung, astfel încât să-ți ia mult timp să-l descurci sau usuci, dar este suficient de lung, încât să poată fi prins într-o coadă de cal, împletit rapid sau coafat pentru o ocazie specială. Nu te feri însă nici de părul scurt – te întinerește și te face mai jucăușă – uite de câți ani poți să scapi cu o tunsoare potrivită – nu-i așa că lor le stă mai bine cu părul scurt?

 

Un anticearcăn bun

La alte produse mai poți să faci rabat la calitate, dar nu la anticearcăn. Investește într-un anticearcăn bun, cu putere mare de acoperire și suficient de cremos, pentru a nu usca zona, și așa delicată, de sub ochi. Vezi aici ce greșeli de machiaj să eviți când folosești anticearcăn.

Mascara în două straturi

Dacă nu ai suficient timp pentru un machiaj complet, aplică generos mascara – alege un produs pentru lungime, mai degrabă decât pentru volum – conturează mai bine ochii și conferă profunzime privirii. Nu aplica mascara și pe genele inferioare – vei părea mai obosită și mai îmbătrânită și, în plus, riști să se strângă sub ochi negreală, ceea ce nu te avantajează.

Volum pentru buze

Cum să pari mai sexy, chiar dacă nu ai timp să te machiezi? Aplică măcar un luciu pe buze – dacă pui un strop de luciu la jumătatea buzelor, acolo unde ele au mai mult volum, le vei scoate și mai tare în evidență, iar fața ta va părea foarte luminoasă, fără să ai nevoie de alte produse. Dacă folosești ruj și vrei să conferi un plus de volum buzelor, folosește o nuanță deschisă pentru toată suprafața, apoi aplică pe mijlocul buzelor o nunață deva mai închisă, urmată de gloss. Efectul este spectaculos!

 

 

 

 


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Buton