5 mari minciuni despre viața de părinte

Viața de părinte, oricât ar fi ea de frumoasă, nu este deloc una ușoară și toți părinții ar trebui să recunoască asta pentru binele lor și al celorlați părinți. Sunt o groază mituri care s-au răspândit de-a lungul timpului, dar multe dintre ele nu sunt nici măcar parțial adevărate.

O mamă a trei copii, a cărei experiență a ajuns deja la 13 ani, atât cât are cea mai mare fiică a ei, susține că există minciuni care ar putea să ne afecteze pe noi, părinții, pentru că am putea crede că sunt lucruri care numai nouă ni se întâmplă și că ar putea fi ceva în neregulă cu noi și cu felul nostru de ne crește copiii.

Alăptatul nu ar trebui să fie dureros

Poate că alăptatul nu ar trebui să fie dureros, dar în realitate este. Cel puțin la început. Și nu spun asta doar din experiența mea, ci și a altor mame. La fiecare copil, alăptatul este un proces dureros timp de câteva săptămâni.

Prima dată am fost luată prin surprindere de durerea puternică. A doua oară mi-am spus că sigur voi face față, mai trecusem o dată prin asta. A treia oară deja mă obișnuisem cu ideea că vor fi câteva săptămâni în care voi simți acea durere. Și așa a fost, simțeam că mamelonul îmi ia foc.

După cele câteva săptămâni durerea a dispărut și totul a decurs normal după aceea. Dar să spui părinților că alăptatul nu ar trebui să doară nu este deloc corect. Lactația scăzută sau anumite infecții pot înrăutăți lucrurile și mai tare. Cele mai multe mame știu că alăptatul nu este așa de simplu cum se crede.

Faptul că sunt mulți cei care spun că alăptatul nu ar trebui să fie dureros le face pe mamele fără experiență să creadă că ele fac ceva greșit sau că au vreun defect și nu pot alăpta. Adevărul este că doare, dar apoi durerea dispare. Sunt metode care te pot ajuta să treci peste asta și lucrurile vor fi mai bune.

Citește și: 8 lucruri pe care nu ți le spune nimeni despre alăptare

Dormitul pe tot parcursul nopții

Sunt convinsă că ideea potrivit căreia odată ce un copil a început să doarmă toată noaptea așa va fi tot timpul e o mare minciună.

Chiar noaptea trecută, fetița mea de nouă ani a venit la noi în dormitor la ora două noaptea pentru că visase urât. Săptămâna trecută s-a întâmplat cu celălalt copil, care are patru ani.

Da, este adevărat că după ce încep să doarmă întreaga noapte vom avea și noi nopți de somn neîntrerupte, dar asta nu este o regulă.

Îmi amintesc că atunci când erau mici, parcă era un făcut. O perioadă dormeau noaptea întreagă, până începeam să ne bucurăm de asta și să le spunem prietenilor că, în sfârșit, au început să doarmă. Apoi o luau de la capăt cu trezitul în timpul nopții. Apoi a venit perioada când aveau chef de vorbit și de joacă. Și tot așa. Cel mic a avut chiar o perioadă de insomnie. A trecut.

Și apropos de dormitul întreaga noapte. Știți la ce se referă specialiștii atunci când spun asta? La cinci ore de somn. Din punctul meu de vedere cinci ore de somn nu înseamnă noaptea întreagă. E un pui de somn mai lung.

Dacă ignori scâncetele și plânsetele vor înceta

Sau mai sunt variantele – 'dacă nu cedezi la plânsetele lor, nu vor mai face asta' și 'copii sunt plângăcioși doar pentru că văd că funcționează'.

Din punctul meu de vedere copiii scâncesc din 147 de motive. Plâng pentru că sunt răciți, pentru că le e foame, pentru că le e somn, pentru că au frustrări, pentru că sunt mai mulți, pentru că unele lucruri nu li se par corecte, pentru că nu găsesc ceva, pentru că vor să capteze atenția, pentru că cerealele sunt în lapte și nu uscate și, câteodată, am impresia că plâng pentru că le place sunetul.

Aș putea jura că scâncitul este un instinct al copiilor. Copiii noștri chiar știu că nu rezolvă nimic cu plânsul și totuși o fac în continuare. De-a lungul anilor am încercat să ignorăm, să ne amuzăm, să găsim argumente, să-i punem să se uite în oglindă, să-i pedespim, să fim afcetuoși și orice altceva ce ne-a mai trecut prin minte. Nimic nu a funcționat.

Abia acum, la 13 ani, fetița noastră nu mai plânge și nu mai scâncește. Slavă Domnului! Ideea este că plânsetele lor încetează la vârste mult mai mari decât ne așteptăm noi înainte de a avea copii. Și nu există nicio metodă garantată care să-i facă să înceteze înainte.

Citește și: 7 probleme ale părinților la care nimeni nu are răspuns

Părinții buni nu au gânduri teribile

Aceasta este mai mult o minciună prin omisiune, pentru că părinții nu vorbesc despre asta. Am aflat însă din discuții deschise cu alți părinți că gândurile teribile sunt destul de comune.

Mereu m-am gândit că părinții care au fost abuzați sau bătuți în copilărie vor avea impulsul de a-și lovi copilul, dar nu mi-am imaginat nicio clipă că și eu voi avea acest impuls.

Nu am avut o copilărie nefericită și nici nu am fost abuzată în vreun fel. Părinții mei nu mi-au dat nici măcar o palmă. Nici măcar nu sunt o persoană impulsivă. Cu toate acestea am avut câteva momente când am avut gînduri de-a dreptul teribile. A fost singura modalitate prin care am reușit să mă abțin să-mi pălmuiesc copilul, să-l zgâlțâi sau să-i vreun alt rău fizic. E groaznic ce spun, dar este adevărat.

Când primul copil s-a născut, plângea continuu. Nu am și fost în viața mea mai obosită ca în perioada aceea. Eram epuizată pur și simplu. Atunci am înțeles pentru prima dată cum ajung mamele să-și zgâlțâie copiii.

Eram disperată și atunci mama m-a salvat. Mi-a povestit cum, atunci când era mic fratele meu și plângea încontinuu, singurul ei instinct a fost să-l arunce pe geam. Am rămas mută. Mama simțise la fel. Folosise chiar cuvântul instinct. Mereu mă gândisem că instinctele materne sunt doar acelea de a proteja și a iubi copilul. Totuși avem și altfel de instincte negative, care în momentele de epuizare și disperare ies la suprafață.

Slavă cerului, nu mi s-a întâmplat foarte des, dar am avut gânduri teribile. Știu cu certitudine că nu le-aș face niciodată ceva rău copiilor mei, dar este cutremurător cum ajungi să înțelegi părinții care recurg la violență cu copiii lor.

În majoritatea timpului sunt o mamă răbdătoare și iubitoare, dar am avut și momente de care nu sunt mândră. Mi-am luat copilul de mână într-un mod dur. L-am așezat locului într-un mod la fel de dur. Am țipat la ei și în situații în care nu făcuseră ceva atât de grav.

Greutățile din viața de părinte combinate cu greutățile vieții în general ne duc de multe ori la lucruri destul de urâte. Și voalul educației și al civilizației care ne ține în frâu instinctele negative este de multe ori foarte subțire.

Cu siguranță mama mea nu l-ar fi aruncat niciodată pe fratele meu pe fereastră și eu niciodată nu mi-aș lovi copiii. Dar gândurile acestea există. Important este să rămână în stadiul de gînduri și să nu acționăm în consecință.

Citește și: Momentul în care am vrut să-mi arunc copilul pe geam

Copilăria trece cât ai clipi, bucură-te de fiecare moment

Și eu sunt vinovată de perpetuarea acestei minciuni. Aș putea spune că este o minciună adevărată, într-un anume sens.

Trebuie să fi observat că părinții care spun că copilăria trece cât ai clipi sunt părinți care au copii mult mai mari decât ai tăi? Desigur, când te uiți înapoi copilăria pare să fi trecut repede. La fel ca atunci când urci un munte și te uiți de sus distanța ți se pare foarte mică. În timp ce te cațări însă ți se pare foarte dificil și parcă nu mai ajungi în vârf.

Așa este și în viața de părinte. Problemele de zi cu zi fac să ai impresia că timpul foarte trece greu și copilul tău nu mai crește odată.

Să-i spui unui părinte că copilăria trece foarte repede este o formă de a-l motiva să se bucure de fiecare clipă petrecută alături de copilul lui. Dar este la fel cum i-ai spune unui alpinist să se bucure de peisaj. Nu e foarte ușor de pus în practică.

De multe ori, problemele interminabile te fac să vezi doar părțile negre. Tot ce poți face este să te uiți înapoi, să realizezi că ai făcut față până în acest punct și să speri că în continuare lucrurile vor merge în direcția cea bună.

Este ușor să spui că trece repede copilăria atunci când ai trecut peste toate. Dar poate ar fi mai indicat să încerci altfel să-i încurajezi pe părinți. 'Știu că sunt momente dificile și câteodată simți că nu mai poți face față, dar mergi înainte cu curaj!  O poți face!' Este mai potrivit decât 'bucură-te de fiecare clipă, va trece atât de repede!'

Poate mulți dintre noi încă se mai cațără pe munte și sunt de acord să se mai oprească din când în când, între schimbatul a două scutece și certurile de seară ale copiilor, să mai miroasă o floare și să mai admire peisajul. Dar poate și voi cei care spuneți 'trece repede, bucură-te de moment!' vă mai păstrați din sfaturi până în momentul în care putem și noi să le împărtășim cu voi. Sau măcar, din când în când, mai aruncați câte o frânghie din vârful muntelui pentru noi cei care încă ne cățărăm cu greu.

Acestea nu sunt singurele minciuni despre viața de părinte pe care avem tendința să le perpetuăm fără rea intenție. Dar cei care le vor auzi și le vor crede vor gândi că sunt singuri în greutățile lor și numai la ei este asta așa. Și niciun părinte nu ar trebui să simtă asta.

Părerile noastre pot fi diferite în anumite puncte, dar cu toții ne cățărăm în același mod nebunesc, plin de surprize și greutăți pe acest munte minunat. Așadar, continuați să escaladați acest munte, mame și tați, și împărtășiți experiențele adevărate și cu noi ceilalți! Împreună putem reuși mai ușor.

Sursa: scarymommy.com
Text: Alina Serea