Baby blues – Depresia postnatala

Depresie postnatala

In depresie ne simtim disperati, fara placerea de a face lucrurile care inainte ne bucurau, si asta – timp de saptamani, luni sau chiar mai mult timp. Depresia ne afecteaza gandurile, capacitatea de concentrare, imaginea de sine, comportamentul, dispozitia. Pentru depresivi, lumea, in general, pare mai intunecata.

De cele mai multe ori, un post-partum blues intens sau care du­reaza mai mult de una-doua sap­ta­mani evolueaza spre depresia post natala, care se pare ca are o fre­c­venta mai mare de 10% intre lauze.

Depresia este o dificultate ce apare foarte frecvent, in special in ultimii ani. Se pare ca in randul cauzelor ce favorizeaza aparitia depresiei ar fi:

  • nivelul modificat al unor neurotransmitatori la nivelul creierului;
  • determinarea genetica (se pare ca exista chiar familii cu dispozitie depresiva);
  • aparitia unor evenimente de viata semnificative (decesul unei persoane apropiate, divortul, relocarea, o despartire etc.);
  • stresul;
  • bolile croni­ce;
  • efectele secundare ale unor medicamente sau ale altor boli.

Baby blues (post-partum blues) este acel complex de situatii emotionale cu o puternica to­na­­litate depresiva observate la nastere de numeroase proaspete mamici si de personalul medical din sectiile de obste­trica. Exista o presiune socioculturala care im­pune tinerei mamici sa nu-si exprime gandurile negative, temerile legate de puiul de om care abia a venit pe lume si, mai ales, a disconfortului nedefinit produs de noua stare.

Cum sa fii deprimata?! Abia ai nascut, trebuie sa fii fericita! Baby blues se manifesta prin tulburari de dispozitie, hi­per­sen­si­bilitate si anxie­tate, insomnie, neliniste, pier­derea energiei, ne­voia de a fi cineva alaturi, oboseala, ner­vozitate. Se manifesta fluc­tuant ca in­tensita­te, avand un maxim in a treia – a cincea zi dupa nastere.

Sindromul post-partum blues apare la foarte multe proaspete ma­mici, care nu il recu­nosc neaparat ca atare, mai ales din pricina pre­siunii socia­le. El este ca un „doliu al sarcinii, al plenitudi­nii, al legaturii inclusive ma­ma-fat. Naste­rea a schimbat si statutul, si rolul tinerei femei; obo­sita psihic si fizic de travaliul prin care tocmai a trecut, incepe, parca, sa se indoiasca de calitatile ei de mama. Mamica se simte foarte aproape de puiul ei si la fel de neputincioasa ca si nou-nascutul (pa­rand ca se identifica cu el), si parca cere ajutor de la cei din familie.

Un nou statut
Oricat de minunat este sa fii parinte, stresul emotional ge­nerat de situatia de a avea grija de ci­ne­va zi de zi poate afecta pe oricine. Cand ai de-a face cu fenomene depresive, sarcinile de rutina, pe care trebuie sa le faci parca obsesiv, presiunea, emotiile care insotesc noul statut de ma­mica sau de tatic pot deveni cople­sitoare, chiar insuportabile. Schimba­rea statutului si rolului la tinerii parinti aduce si indoielile cu privire la capaci­tatea de a putea inde­plini atributele suficient de bine, mai ales la mame („Oare sunt sau voi putea fi o mama destul de buna pentru copilul meu?).

Recunoasterea depresiei
In pe­rioada de dupa nastere exista foarte multe variatii de comportament, care fac ca manifestarile autentice ale depresiei sa fie interpretate ca simple tulburari specifice pe­rioa­dei; de exemplu: tulburari de alimentatie si modificari de greuta­te ale proaspetei ma­mici, tulburari de somn, modificari ale libi­do­ului. Simp­toma­to­lo­gia ma­terna este deseori ignorata, atentia me­dicului fiind orienta­ta in special spre sa­na­tatea si dezvoltarea normala a bebelusului. Chiar si mamica pune bebe­lu­sul mai presus de orice, ignorand sau minimali­zandu-si simptomele.

Nu ai voie sa fii depresiva!
Pentru foarte multi membri ai familiei (si nu numai!), ideea ca mama ar putea fi deprimata este de neconce­put. Tocmai i s-a nas­cut bebelusul, ar trebui sa fie foarte fericita! Pe de alta parte, este des­tul de greu ca aceasta ma­mi­ca sa mai poata ana­liza ceea ce simte. Nu prea mai are cand.

Oricum, traieste o stare cu totul diferita din punct de vedere psihologic si fiziologic de tot ce a mai trait pana acum. Nu stiu daca ar fi asa de simplu sa isi dea seama ca trece printr-o depresie. {i chiar daca si-ar da seama, oare ar putea accepta ideea ca cei­l­alti ar dezaproba-o da­ca le-ar spune ca i se intampla acest lucru? Cu toate acestea, intre 8 si 20% dintre femeile care au nascut dezvolta depresie postnatala, iar 5% dintre acestea au ideatie suicidara.

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Buton