București: O mașină de Poliție a lovit două fetițe. Una dintre ele a decedat

O mașină de Poliție a lovit joi, 13 ianuarie, două fetițe în București. Mașina circula cu girofarul pornit, dar fără semanlele acustice activate și a accidentat două fete care voiau să traverseze strada, în zona Bd. Laminorului.

Conform primelor informații, fetele, una în vârstă de 11 ani, iar alta de 13 ani, au primit primul ajutor la fața locului. Din nefericire, una dintre fetițe a decedat, potrivit Știrile Pro TV. Cealaltă fată a fost transportată la Spitalul Grigore Alexandrescu din Capitală.

Polițistul care se afla la volanul automobilului nu consumase alcool și face parte dintr-un echipaj al Secției din Sectorul 5.

Citește și: Un elev a fost accidentat grav de o mașină după ce a coborât din autocarul școlar

Astăzi, în jurul orei 13.30, Direcția Generală de Poliţie a Municipiului București a fost sesizată cu privire la un accident rutier în care a fost implicată o autospecială de poliție, pe raza sectorului 1.

Agentul de poliție, aflat la volan, polițist încadrat în anul 2017, a surprins și accidentat două minore ce erau angajate în traversarea străzii.

Autospeciala rula cu semnalele luminoase in funcțiune. La fața locului s-au deplasat de urgență echipaje de prim ajutor. Cercetările au fost preluate de Brigada Rutieră în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a produs accidentul rutier –  se arată în comunicatul transmis de Poliție.

Foto – 123rf.com


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Mai multe din Stiri
Buton