Bullying-ul in scolile romanesti – Povestea Anei, care n-ar trebui sa se mai repete vreodata

Zilele acestea mi-a fost dat sa vad un clip pe Facebook, probabil l-ati vazut si voi, in care o adolescenta este batuta si umilita, toate pentru ca agresoarele ei sa se poata simti superioare cuiva. Nu voi insista pe clip, tot ce era de spus se repeta ori de cate ori mai rasare un astfel de video.

Ce vreau insa sa va povestesc este o intamplare din copilaria mea, cand nu auzisem de bullying, nu stiam cu ce se mananca si nici ca este ceva de condamnat. In definitiv, multi dintre profesori ne administrau corectii fizice, deci cei care agresau foloseau doar puterea exemplului, nu?
Intamplarea se petrecea intr-o scoala buna a capitalei, din buricul targului chiar, iar eu eram colega Anei. Mergeam impreuna acasa si de cele mai multe ori o toleram cu greu, deoarece era genul de copil caruia ii placea sa repete aceleasi si aceleasi lucruri de nenumarate ori. Ceea ce facea drumul catre casa foarte lung.

Cum arata bullying-ul in scolile romanesti

Ana era o fata plinuta, bine facuta de statura, cu ochi caprui si multi carlionti, pe care in retrospectiva imi amintesc ca ii admiram. Nu spunea cele mai inteligente lucruri, insa nu imi aduc aminte sa fi spus vreodata cuiva o vorba urata. Niciodata, Ana nu era asa.
In schimb imi amintesc cate vorbe urate i s-au spus, cat a avut de suferit din cauza greutatii ei si din cauza ca nu era cea mai stralucita din clasa. La inceput, colegii o tachinau, ii vorbeau cu superioritate.
Ulterior, tiparul a fost preluat si de colegii de la alte clase, care o tratau pe Ana de parca ar fi fost nedemna de a le fi colega. O loveau, o trageau de par, iar vorbele urate nu au incetat niciodata.
Daca e sa fiu corecta, imi amintesc ca astfel de comportamente nu se limitau doar la Ana, ci la mai multi colegi, insa pe ea o luasera toti in vizor. Totul, pana intr-o zi de iarna…

A fost ultima zi cand am vazut-o pe Ana

Eram in clasa a 8-a, luna februarie, ne intorsesem din vacanta dintre semestre si ne bucuram de recreatie si zapada. Ana era si ea cu noi afara, incercand sa-si tina echilibrul, la fel ca noi toti, caci sub zapada zacea un strat gros de gheata.
Din senin, un coleg de la o clasa mai mica, dar care ramasese repetent de doua ori, deci era chiar mai mare decat noi, a venit si a impins-o pe Ana cu ura, fara niciun motiv. Ea a incercat sa-si recapete echilibrul, insa in zadar: a cazut cu toata greutatea pe unul dintre picioare.
Am incercat sa o ridicam si sa o ducem la asistenta scolii, insa Ana nu s-a mai putut ridica. A fost necesar sa vina o ambulanta, care a dus-o la spital.

Zeci de fracturi ale oaselor piciorului si nenumarate operatii

Aceea a fost ultima zi in care am vazut-o pe Ana. Ajunsa la spital, doctorii au constatat zeci de fracturi in laba piciorului pe care cazuse, motiv pentru care a avut nevoie de nenumarate interventii chirurgicale. Ana si-a petrecut primavara si vara urmatoare in spital, sub bisturiu si la recuperare, ulterior.
Era anul in care dadeam examenul de capacitate, iar ea ramasese mult in urma. Dar asta n-a tinut-o pe loc. Am aflat de la mama ei ca Ana a luat examenul, dand acasa, cu o comisie special adusa, deoarece ea nu se putea deplasa.
In acel an nu mi-am dat seama, probabil eram la randul meu preocupata cu examenul si cu „ce ar fi spus altii” daca m-as fi dus la Ana acasa, sa ii spun o vorba buna, sa incerc sa-i fiu prietena macar o data.
Am cautat-o ulterior pe retelele de socializare, insa n-am gasit-o. Poate s-a casatorit si are alt nume, poate are profilul ascuns, poate nu vrea sa fie gasita de catre cei care ar fi putut sa previna ce i s-a intamplat, dar n-au facut-o.
Daca citesti aceste randuri si iti recunosti povestea, imi pare rau, Ana!

Citeste si: Ce ne sfatuiesc psihologii si cum ii putem ajuta pe copii sa se protejeze


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Redactia.ro
ziareonline.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe din Copilul tau