O mamă în trei copii a povestit calvarul prin care a trecut când băiețelul ei, de 12 ani, s-a accidentat în timp ce juca fotbal cu prietenii lui.
Brandan juca fotbal cu prietenii lui când a căzut accidental și s-a serios la gelzna stângă. Mama copilului, Hayley, în vârstă de 42 de ani, l-a dus acasă să se odihnească, dar câteva ore mai târziu, piciorul copilului se înnegrise și femeia l-a dus de urgență la spital.
Brandan a fost diagnosticat cu sindrom de durere regională acută, iar copilul a rămas incapabil să se mai deplaseze și suferința sa era atât de mare, încât începuse să-și implore mama „să-i taie piciorul'.
„Nu vreau nimic mai mult decât să-mi văd băiețelul din nou fericit ca înainte. A fost atât de frustrant și de sfâșietor de urmărit, deoarece am încercat în fel de fel de moduri să-l scăpăm de durere.
Chiar s-a uitat în ochii mei într-o seară, avea lacrimi în ochi și m-a implorat să-i taiem piciorul. Mă simt complet neajutorată. Și trauma mentală pe care a avut-o pe fiul meu este copleșitoare. Obișnuia să fie obsedat de fotbal și visa să joace pentru Manchester United sau Anglia într-o zi . Acum, nu mai poate visa” – a povestit mama băiatului, potrivit The Independent.
Mama lui Brandan a mai spus că, inițial, că nu s-a gândit că accidentarea poate fi atât de gravă, deoarece el s-a mai lovit în trecut, în timp ce juca fotbal. Medicii i-au spus că sistemul nervos i-a fost afecatat și, deși fractura i s-a vindecat, el tot mai simte durere în zona accidentată.
„A avut astfel de accidentări de mai multe ori și nu am fost îngrijorată. Îmi amintesc că am crezut că era rupt, deoarece nu putea călca pe el, dar după o radiografie s-a dovedit că era doar o fractură.
Când am aflat despre starea lui, ni s-a spus că, deși piciorul nu mai este rănit, sistemul lui nervos este încă afectat și continuă să declanșeze semnale de durere. Din păcate, nu există nici un leac, dar există forme de tratament care să ajute, cum ar fi mai multe tipuri de medicamente și altele, doar că sunt foarte scumpe'.
În prezent, copilul ia în jur de 11 comprimate pe zi, dar Hayley susține că efectul lor este minim și fbăiatul încă suferă intens zilnic.
Foto – 123rf.com