Copiii agresivi

Agresivitatea poate fi o forma de supravietuire – in cazul animalelor. La om, poate fi o forma de afirmare in colectivitate, de frica sau, si mai grav, de succes?

Din pacate, ne inconjoara din ce in ce mai multa agresivitate – verbala, fizica, atitudinala. La copii, deja pare sa fi devenit ceva normal. Cadrele didactice citesc din ce in ce mai mult despre modul in care ar putea face fata comportamentului agresiv al copiilor.

Se spune ca este fie „din ali­menta­­­­­­­­tie, fie „de la televizor – adul­­­­tii par sa nu se uite deloc in oglinda atunci cand cauta cauzele comportamentului agresiv al copiilor lor. Si, pe an ce trece, par sa tolereze din ce in ce mai usor manifestari extrem de violente ale agresivitatii, ba chiar isi in­­­curajeaza copiii sa raspunda cu aceeasi moneda atunci cand acestia sunt agresati. Oare acest lucru este un dat, vine peste noi si nu putem face chiar nimic? Exista ceva care potenteaza agresivitatea, oare putem face ceva pentru a preveni escaladarea ei?

Desi comportamentul agresiv manifestat prin lovituri, tipete, muscaturi nu pare neobisnuit pentru un copil de unu-doi ani, acelasi comportament mentinut la un copil cu unu-doi ani mai mare este deseori considerat problematic si inacceptabil. Este limpede ca a-ti controla emotiile este, totusi, un comportament care se invata si nu e foarte usor de realizat.

A sta linistit, a evalua corect situatiile in care te afli, a te comporta adecvat presupune, e drept, autocontrol si disciplina, dar si o intelegere minimala a ceea ce este comportament social adecvat si moralitate.

Majoritatea copiilor sub sase ani au doar o minima intelegere a ceea ce noi numim maniere sau comportament acceptabil social, ei se ghideaza mai mult dupa ­­ceea ce le place sau accepta mami si tati. Cei mai multi dintre copii nu cunosc, nu evalueaza consecintele comportamentelor lor (mai ales daca nu au fost lasati sa suporte consecintele naturale ale comportamentelor lor) si se obisnuiesc sa traiasca intr-o lume in care vesnic li se spune ce sa faca, unde sa mearga, cum sa se poarte, asa ca, uneori, simt impulsul de a se comporta „strident si a atrage atentia asupra lor in mod negativ.

Daca la varsta de prescolar mare, la scoala, ei continua sa se poarte inadecvat, agresiv, este evident ca acesti copii nu au reusit sa fie ascultati cu adevarat de parintii lor si nu au avut parte de un mediu cu adevarat iubitor. A-ti asculta copilul cu dragoste nu inseamna doar a auzi ceea ce spune, a acorda atentie glumelor si rasetelor, ci a intelege cu adevarat emotiile negative (tristetea, furia etc.) si a citi in spatele lor trairile copilului.
 

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2