Un copil de doi ani și împușcat mortal tatăl

Tragedie în Florida. Un copil în vârstă de doi ani și-a ucis accidental tatăl după ce s-a jucat cu o armă lăsată nesupravegheată de părinți. Mama copilului a fost pusă sub acuzare, potrivit presei străine. Nenorocirea s-a întâmplat în urmă cu câteva zile, lângă Orlando, când poliția a ajuns la domiciliul Mariei Ayala și a găsit-o făcându-I masaj cardiac soțului ei, Reggie Marby, care zăcea pe podea rănit de un glonț.

O fetiță de trei ani a căzut de la etajul trei al unui bloc din Brașov

Inițial, autoritățile au crezut cp bărbatul s-a împușcat, dar apoi a aflat de la cel mai mare dintre cei trei copii ai familiei că fratele mic, de doi ani, l-a rănit în timp ce bărbatul se juca pe calculator. Arma se afla într-un rucsac al bărbatului.

Pistolul nu a fost depozitat corespunzător. A fost la îndemâna copilului de 2 ani, iar de aceea a rezultat această tragedie – a explicat șeriful Mina, care se ocupă de caz.

Mama copilului a fost acuzată pentru ucidere din culpă. Cei doi părinți erau eliberați condiționat după mai multe infracțiuni de neglijență a copiilor și consumul de droguri. Femeia riscă până la 15 ani de închisoare, notează NY Times.

Foto – 123rf.com


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Mai multe din Stiri
Buton