Cum treci peste tragedii

Iata o familie fericita – el si ea care s-au casatorit din mare iubire, primul nascut, un baiat splendid, inteligent, vioi, caruia parca nu ii mai ajunge ziua sa isi manifeste bucuria de a trai, si burtica mare care pregateste venirea pe lume a celui de-al doilea copil, dorit si el la fel de mult ca primul.

Sarcina, destul de usoara, le face celor trei asteptarea foarte placuta, sunt o familie care stie sa se bucure de fiecare zi. Cand s-a nascut si al doilea copil, totul era pregatit – patutul, caruciorul, camera, fratiorul mai mare (ca sa nu aiba probleme legate de gelozia fata de cel mic).

Nasterea a decurs bine, chiar daca nu a luat 10 la venirea pe lume. Un copil sanatos, care mananca bine, doarme bine, care a adus inca un graunte de fericire in familie.

Insa, dupa ce a implinit 6 luni, lucrurile au inceput sa se schimbe. Nu se mai dezvolta la fel de bine, nu mai crestea, nu mai lua in greutate. Analize, medici, spitale, nopti nedormite, un diagnostic greu de suportat.
Si a venit si ziua cand bebelusul a plecat.

L-au gasit „dormind” cu un zambet pe fata in patutul lui, mai palid ca de obicei, dar zambind. Inimioara lui nu mai batea. Din acel moment, viata familiei s-a schimbat. Era o suferinta foarte greu de indurat, chiar si aerul din casa producea durere.

Toata familia a fost alaturi de ei, dar parea ca nimeni nu poate intelege neputinta si disperarea din sufletul mamei. Intrebarea „dar de ce?” o coplesea… ca inca o piatra de moara adaugata la sentimentele de disperare, durere, vinovatie.

Privirea nedumerita si vesela a primului nascut devenise invizibila pentru cei doi parinti, care incercau sa se adune pentru a face fata ritualurilor de inmormantare ale bebelusului, si abia reuseau sa se ia in seama pe ei insisi…

Dupa un an de la moartea bebelusului, cineva le-a spus ca sunt norocosi ca au un copil asa de inteligent si frumos, si ca asta e, bebelusul e intr-un loc mai bun. Ca sunt norocosi si pentru ca relatia de cuplu a rezistat acestei incercari.

La inceput li s-a parut ca nu exista o platitudine mai mare, ca aceasta afirmatie este o dovada de lipsa de sensibilitate. Au plans. Cum sa fie copilul nostru intr-un loc mai bun? Cel mai bun loc in care se putea afla este langa noi.

Si au retrait in amintiri momentele acelea cumplit de dureroase. Printre amintiri, au gasit si ochii nedumeriti si veseli ai primului nascut. Abia atunci, dupa atata vreme, si-au dat seama cat de nedrept a fost pentru copilul lor ramas in viata sa fie tratat ca si cum este o prezenta fara emotii, sentimente.

Caci fusesera mai distanti, mai putin afectuosi cu el. Iar copilul, sesizand ca parintii sunt foarte tristi, a pastrat o distanta respectuoasa.

Nu se puteau abtine sa nu se gandeasca, cu lacrimi in ochi, de cate ori il vedeau razand, bucurandu-se de viata, cat de nedrept era ca cel mic nu va putea face niciodata lucrurile acestea. Casnicia lor rezistase pentru ca s-au centrat foarte mult unul pe celalalt, s-au ajutat foarte mult unul pe altul, pentru a face fata.

Existenta acestui copil vesel, frumos si inteligent nu le usura deloc durerea pierderii celuilalt. Nu le pasa in ce loc bun ajunsese copilul lor, ar fi preferat sa fie cu ei. Erau mereu defensivi.

Dupa ce partenerii de viata primesc o astfel de lovitura, ei experimenteaza un nivel major de stres, dar relatia lor nu se destrama. Cei doi nu vor trece peste pierderea copilului lor niciodata, ci invata impreuna sa se adapteze.

Primii doi ani sunt, de cele mai multe ori, cei mai grei, insa „uitarea” nu vine niciodata. Pentru ca nimic nu e mai greu pentru un om decat sa isi piarda copilul.

Primele sase luni dupa pierderea copilului sunt cele mai dificile pentru relatia de cuplu, atunci apar si divorturile, daca apar.

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2


Recomandari
Redactia.ro
RTV
ziareonline.ro
Proiecte speciale
Unica.ro
Huff
Faxnews
Sfatul Medicului
Trending news
Mai multe din Psihologie