Dana Rogoz (37 de ani) a postat în mediul online un mesaj în care spune că se simte vinovată pentru că a fost mult prea exigentă cu băiatul ei, Vlad (8 ani).
Actrița a explicat că în ultima vreme îl critică pe Vlad pentru orice face, iar acum ajuns la punctul în care regretă că a făcut asta.
Offf…. simt că se încheie o săptămână în care am greșit în relație cu el. Am fost o mamă exigentă, i-am făcut observații întruna, i-am taxat orice greșeală, orice abatere… sunt groaznică.
Mă simt groaznic în seara asta, mai ales acum, când îl privesc cu doarme. Îmi vine să îl trezesc doar că să îi spun că îmi pare rău, că simt că am exagerat, că trebuie să știe cât de mândră sunt de el și cât de mult îl iubesc' – a scris Dana Rogoz pe pagina ei de Instagram.
Vedeta de televiziune crede că s-a purtat astfel cu Vlad pentru că atenția ei este mai mult îndreptată spre Lia (2 ani și jumătate), care este mult mai mică și are alte nevoi. Dar chiar și așa, actrița se învinovățește pentru comportamentul pe care îl are față din fiul ei.
Poate că toată răbdarea mea se consumă acum cu Lia, care știu că are alte nevoi. Iar de la el pare că am doar așteptări! Offf… ce greșit! Evident că îi spun că toată morala asta e pentru binele lui, dar de ce nu reușesc să fac lucrurile mai calculat, mai cu atenție… Să îmi amintesc că pentru fiecare cearta pentru ceva, e nevoie de mai multa validare pentru altceva. Offf…. Totul trebuie să învăț odată cu el.'
Acum câteva săptămâni, actrița dezvăluia că, de la o vreme, fetița preferă să stea mai mult cu tatăl ei, iar ea suferă din aceast motiv.
„Trebuie să vă mărturisesc ceva. Lia trece prin etapa în care, în cea mai mare parte a timpului, îl vrea DOAR pe Radu. Și mă doare, jur. A început să dea primele semne acum vreun an. Imediat după ce nu am mai alăptat-o, iar Radu a început să o adoarmă mai des, în locul meu. La momentul acela mă bucuram că reușește și el singur să preia anumite ritualuri cu ea, fără să mai fie dependentă de mine.
Când e vorba de ales la cine să stea în brațe sau cine să o îmbrace, clar «tata». Și, repet, mă doare. Sunt geloasă! Nu-i spun nimic, evident. Dar îmi trec prin minte numai replici de genul «te-am purtat în burticăăă!!!», «ai stat la sânul meu!»…„ – a explicat vedeta tot pe Instagram.
Foto – Instagram