Dantura frumoasa inca din copilarie

Obisnuinta de a avea dinti frumosi si sanatosi se deprinde din frageda copilarie, se continua la maturitate si este o adevarata cultura in tarile civilizate, unde merge mana in mana cu obiceiul de a zambi fara grija. Iata ce poti face pentru ca micutul tau sa aiba o dantura de invidiat.

La 6 luni
Alaptarea la san presupune si o mobilizare a muschilor buzelor, obrajilor, limbii nou-nascutului, absolut necesara pentru cresterea armonioasa a aparatului dento-maxilar.

Ordinea si momentul in care apar dintii de lapte este determinata genetic, dar poate fi si grabita sau intarziata de anumiti factori, cum sunt dezvoltarea generala a copilului, existenta hormonilor de crestere, aportul de vitamine A, C si D.

Eruptia dentara incepe in jurul varstei de sase luni si se incheie la doi ani si jumatate. Ea este prematura (la patru-cinci luni) daca greutatea la nastere este mare sau mama este foarte tanara. Eruptia tardiva apare in cazul unei nasteri premature sau daca mama a nascut de mai multe ori.

Primii dinti
Bebelusul tau are in jur de sase luni si plange noaptea? Are gingiile rosii si umflate? Ii dau dintii… Maseaza-i gingiile usor de cateva ori pe zi, cu degetul infasurat intr-o compresa sterila, si lasa-l sa roada jucarii din cauciuc, special concepute pentru asta.

Suzeta
Obiceiul de a-si suge degetul poate dauna copilului, mai ales daca acesta se prelungeste dupa varsta de trei ani. Arcada maxilara se ingusteaza, cu aparitia unei anomalii numite „compresie de maxilar. Intre 1 si 4 ani Incepand cu varsta de un an, periajul dintilor de lapte trebuie facut zilnic, de catre mama, pana pe la trei-patru ani, cand cel mic il poate face singur.

Ai grija ca micutul sa nu inghita pasta de dinti, chiar daca aceasta are gust placut. O cantitate de pasta de marimea unui bob de mazare e suficienta pentru periajul dintilor copilului.

Nici dintii de lapte nu sunt „scutiti de carii. O forma speciala poate aparea in jurul varstei de doi-trei ani, cand dintii incep sa se carieze si sa se distruga rapid (asa-numita carie de biberon).

In aceasta situatie, prezentarea la medic este obligatorie, intrucat pierderea precoce a dintilor temporari poate avea consecinte nefaste asupra dintilor permanenti: fie apar mai devreme si sunt mai putin rezistenti la carii, fie nu au suficient spatiu atunci cand apar, ceea ce va conduce la pozitii anormale ale acestora.

Intre 5 si 6 ani
Daca la cinci-sase ani copilul nu are nici o carie, iar dintii de lapte seamana cu cei de „soricel (cu spatii intre incisivi), dantura permanenta poate aparea in bune conditii si are toate sansele sa fie frumoasa si sanatoasa. Doua conditii trebuie insa respectate: o buna igiena orala si o dieta cu aport adecvat de vitamine si minerale.

Intre 6 si 12 ani
In jurul varstei de sase ani incepe sa erupa a doua serie de dinti (cei permanenti). Acestia sunt in numar de 32, iar procesul de aparitie se poate incheia in jurul varstei de 18 ani.

Atentie! Adeseori, molarul „de sase ani este confundat cu un dinte de lapte, iar cariile care apar pe acest dinte cu vulnerabilitate mare nu sunt bagate in seama de parinti. Intre sase si 12 ani are loc inlocuirea dintilor de lapte cu dintii permanenti.

„Extractia dintilor de lapte acasa, cu ajutorul atei, nu este intotdeauna mijlocul cel mai indicat pentru a scapa de ei, fiindca pot ramane resturi de radacina, care deviaza axul de eruptie a inlocuitorului permanent, obligandu-l sa „iasa stramb. Iata de ce este bine ca operatia de extragere sa fie facuta de medicul stomatolog.

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Buton