De ce îl doare burta?

Durerea abdominală este un simptom întâlnit în multe afecțiuni și îi îngrijorează pe părinți. Când îl doare burta, cauzele sunt diferite, în funcție de etapa de vârstă. Uite de ce îl doare burta pe cel mic, cel mai adesea:

 

În primele luni de viață, durerile de burtică apar în perioada colicilor. Durerile abdominale asociate cu vărsături și diaree sunt întâlnite în gastroenteritele virale sau răceala de stomac, mai grave la bebeluși decât la copiii mărișori.

Durerea de burtă însoțită de vărsături violente mai poate indica și un posibil blocaj intestinal și este necesar să mergeți de urgență la medic, pentru a determina diagnosticul corect.

Când pe un copil ceva mai mare îl doare burta, de multe ori acest lucru este cauzat de constipație – cel mic fie nu are un tranzit intestinal bun, fie uită, pur și simplu, să meargă la baie, fiind prins cu alte lucruri mai interesante. Durerile abdominale mai pot apărea și în cazul unor infecții, chiar nelocalizate la nivelul tractului digestiv. Astfel, faringoamigdalita, infecțiile urechilor și tusea excesivă (care apare într-un episod de răceală sau gripă) pot fi însoțite și de dureri de burtă. Pe cel mic îl mai doare burta și în cazul în care suferă de pneumonie (alte simptome sunt respirația accelerată și febra). Hepatita cauzează și ea dureri de burtă (în cadranul superior al abdomenulului), care mai pot fi acompaniate de greață, vărsături și icter.

Infecțiile tractului urinar cauzează și ele dureri abdominale, în afară de disconfort și urinări frecvente.

Apendicita mai poate fi de vină pentru durerile de burtă destul de intense, care apar și dispar – de obicei, dacă apendicele este inflamat, durerea se localizează în centru, dar radiază în partea inferioară dreptă a abdomenului.

Durerile abdominale însoțite de dureri articulare sau anumite erupții pot indica boli mai rare sau grave – ca reumatismul articular acut sau purpura Henoch–Schönlein, care necesită supraveghere medicală de urgență.

Durerile de burtă mai pot apărea și în cazul unor traumatisme grave și se pot declanșa la câteva zile după respectivul accident.

Dacă pe cel mic îl doare burta, mai este posibil să fi înghițit anumite obiecte sau subtanțe toxice – vezi aici ce să faci în caz de intoxicații

foto Shutterstock


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Buton