Dieta Roxanei Vancea pentru stimularea lactației

Pe 16 noiembrie 2021, Roxana Vancea (31 de ani) a adus pe lume primul ei copil. Fosta asistentă de televiziune și soțul ei, Dragoș Paiu, au devenit atunci părinții unui băiețel frumos și sănătos. Dragoș mai are un băiat, Milan, din fosta căsnicie.

Sarcina Roxanei a fost una cu probleme, dar, din fericire, copilul la termen și nu au existat complicații.

Am o sarcină cu probleme, o sarcină cu risc adică. N-am simțit nicio secundă asta. La început, când aveam 3 luni și jumătate, mi-au spus că am colul foarte scurt și nu mi-au mai dat voie să fac sport, decât mers pe bandă și atât. Am avut două săptămâni la începutul sarcinii cu greață, dar undeva până la ora 12, atât.

La începutul sarcinii am avut și un chist pe un ovar. M-a speriat un pic. Am vrut să îi anunț pe ai mei și pe părinții lui Dragoș imediat ce am ieșit de la doamna doctor, dar când mi-a zis de chist m-am speriat un pic. Am anunțat după vreo trei săptămâni de tratament, după ce a dispărut chistul – povestea Roxana Vancea în septembrie 2021, în emisiunea „Vorbește Lumea'.

Citește și: Cum este Iulia Albu ca mamă. Principiile după care se ghidează în creșterea Mikaelei

Acum Roxana Vancea alăptează și spune că ține un regim strict, recomandat de medicul pediatru, pentru stimularea lactației. Se pare că ceaiurile de fenicul și anason o ajută foarte mult pentru a avea lapte. Cât despre alimentație, fosta vedetă de televiziune spune că medicul i-a recomandat să renunțe la alimentele care provoacă balonare.

Eu mănânc ce mi-a dat pediatrul. M-a pus să scot foarte multe alimente, orice aliment care balonează, broccoli, conopidă, varză, fasole, orice factor alergen, alune, căpșuni, citrice. Da, am o listă foarte mare. Beau ceaiuri, ceaiuri de fenicul, de anason, pentru stimularea lactației – a precizat Vancea, într-o emisiune, la Kanal D.

Foto – Facebook


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Mai multe din Stiri
Buton