În urmă cu câteva zile, o femeie din Maramureș și-a pierdut fetița, în vârstă de doar 8 luni, după ce s-a simțit rău câteva zile, iar a poi a murit subit.
Copilul a fost dus la Spitalul Județean din Baia Mare, dar, acolo, a primit un tratament superficial din partea medicilor, care au trimis-o pe fetiță acasă, spunând că are doar o simplă răceală și roșu în gât'.
Femeia îndurerată a dat, recent, noi detalii legate de ultimele zile din viața fetiței și despre cât de rău s-a simțit atunci.
Mama fetei a explicat că micuța a făcut febră mare, a avut stări de vomă și plângea mult mai tare ca de obicei. Cu toate acestea, medicii au refuzat să o interneze.
A început să aibă o febră până la aproape 39. Peste noapte a făcut febră de 40. Plângea mai tare, a început să vomite. A început să fie tot mai rău. În cabinet mi-au spus că nu este caz de urgenţă. La febră de 40 nu e caz de urgenţă? Nu e caz de internare? – a explicat femeia, potrivit Observatornews.ro.
Diagnosticul medicilor a fost uluitor – Roşu în gât şi puteţi pleca acasă!'
Spre seară, starea fetei s-a înrăutățit, nu a mai mâncat sau băut nimic și respira tot mai greu.
În tot acest timp, medicul de familie i-a pus alt diagnostic – bronșită. Inițial, medicul i-a prescris un tratament injectabil, dar la refuzul femeii, i-a dat un antibiotic oral. Din păcate, copilul a murit.
Nu se face aşa ceva părinţilor…Nu ieşiţi din spital dacă copilul dumneavostră nu …are măcar două zâmbete. E primul meu copil…să-l pierd în halul ăsta… – a mai spus mâhnită femeia.
Foto -123rf.com