Fontanela bebelușului: Ce este, când se închide și ce anomalii poate avea

Cuprins:

  • Ce este fontanela?
  • Tipuri de fontanelă
  • Care este rolul fontanelelor?
  • Când se închid fontanelele copilului?
  • Fontanela bebelușului – anomalii și semne de îngrijorare
  • Este nevoie de protecție specială a fontanelelor bebelușului?

Toată lumea a auzit de expresia moalele capului'. Ea se referă la zonele moi ale capului nou-născuților, la ceea ce științific se numește fontanelă.

Ce este fontanela?

Fontanela reprezintă partea moale din vârful craniului nou-născuților. În limbaj de specialitate, fontanela este spațiul cuprins între oasele craniului sugarilor, acoperit cu o membrană foarte dură, fibroasă și densă, situat pe linia mediană a craniului, la joncțiunea oaselor capului.

Tipuri de fontanelă

Capul copilului are șase fontanele:

Fontanela anterioară – este cea mai mare, are forma unui romb și este situată în partea de sus a capului, la unirea dintre osul frontal și cele două oase parietale. Dimensiunea medie variază între 2.5 cm – 5 cm. Fontanela anterioară își micșorează progresiv dimensiunile, începe să se întărească la 6 luni, iar în jurul vârstei de 2-3 ani se osifcă definitiv.

Fontanela posterioară – este situată în partea din spate a capului, are forma unui triunghi, are diametrul de 1 cm și se osifică în primele 2-3 luni de viață.

Fontanele laterale (două frontanele sfenoidale și două frontanele mastoide) – se închid la scurt timp după naștere, în primele săptămâni de viață.

Care este rolul fontanelelor?

În primul rând, fontanelele fac posibilă nașterea naturală prin adapatarea craniului copilului la dimensiunile bazinului mamei.

Principalul rol este al fontanelelor este permiterea dezvoltării optime a creierului în interiorul cutiei craniene.

În plus, acestea contribuie și la protejarea capului în cazul traumatismelor. Oasele craniene nefind sudate, în timpul loviturilor se vor mișca, fiind evitată, astfel, fracturarea lor.

Citește și: Amânarea primei băițe a nou-născutului ar avea beneficii pentru alăptare

Când se închid fontanelele copilului?

Fontanelele laterale sunt primele care se închid, ele osificându-se la câteva săptămâni după naștere. Următoarea care se închide este frontanela posterioară, la 2-3 luni după nașterea copilului. Cea mai importantă fontanelă, cea anterioară începe să se închidă la 6 luni, iar osificarea completă se face treptat, până la vârsta de 2-3 ani.

Fontanela bebelușilor – anomalii și semne de îngrijorare

Fontanelele trebuie verificate lunar de medicul pediatru și trebuie tratate de părinți cu multă atenție și grijă, deoarece oferă indicii importante despre sănătatea bebelușului.

La atingere, fontanela se simte ca o zonă fermă, dar ușor de palpat. Orice modificări ale dimensiunii fontanelei poate indica anumite probleme de sănătate ale copilului.

  • Fontanela bombată

Există anumite situații în care fontanela bebelușului se umflă și capătă un aspect bombat. Uneori, acest lucru poate fi trecător, ea revenind la forma inițială în scurt timp. Fontanela se poate bomba când bebeușul plânge sau se forțează să se ridice.

Dacă fontanela nu revine la forma inițială, poate fi semnul unor afecțiuni grave precum: presiunea intracraniană crescută, meningita, encefalita (inflamația creierului din cauza unei infecții) sau hidrocefalia (creșterea volumului lichidului cefalorahidian intracranian).

În cazul în care observați un aspect bombat al fontanelei, mai ales dacă are și febră sau este neobișnuit de somnolent, este necesar să vă adresați medicului pediatru într-un timp cât mai scurt sau să vă duceți direct la unitatea de primiri urgențe a spitalului cel mai apropiat.

  • Fontanela lăsată (deprimată)

Este opusul fontanelei bombate, când aceasta se trage spre interiorul craniului. Fontanela lăsată apare adesea când bebelușul este deshidratat sau, mai rar, malnutrit. Fontanela lăsată, ca simptom al deshidratării, este asociată cu scăderea cantității de urină (ori chiar absența ei, în cazurile grave), cu schimbarea culorii urinii și cu lipsa energiei.

Citește și: Beneficiile contactului piele pe piele imediat dupa naștere

  • Închiderea precoce a fontanelei

Craniosinostoza reprezintă închiderea precoce a fontanelei și afectează dezvolatrea creierului, provocând, în anumite cazuri, presiune în interiorul craniului bebelușului.

  • Închiderea întârziată a fontanelei

Închiderea întârziată a fontanelei indică o serie de afecțiuni grave precum sindromul Down, hidrocefalie, probleme metabolice sau dwarfism.

Este nevoie de o protecție specială a fontanelelor bebelușului?

Medicii spun că fontanelele ar trebui să se bucure de aceeași protecție ca întregul craniu al copilului, nimic în plus. Creierul beblușului este foarte bine protejat de o membrană groasă, fibroasă, așadar nu exsistă motive de îngrijorare din acest punct de vedere. Bebelușul poate fi spălat pe cap, masat, tuns sau pieptănat.


sursa foto – 123rf.com


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Buton