Frustrarile copilului mic

Frustrarile copilului mic sunt in general percepute ca mofturi, alintaturi sau rasfat insa toate aceste atribute sunt departe de ce inseamna cu adevarat frustrarile copilului. Iata ce este de spus despre frustrarile copilului mic.
 
Sunt mare, am aproape doi ani si m-am hotarat sa le arat celorlalti de ce sunt in stare. Am o mama, un tata si o bona. Toti sunt mari, chiar foarte mari. Enervant de mari. Ei ajung peste tot cu mainile lor lungi si se deplaseaza foarte repede cu picioarele lor enorme. Si mai au si niste guri mari, cu care mananca repede si vorbesc si mai repede.

Da, si am observat ca intre ei vorbesc normal, dar cand se apropie de mine, coeficientul de inteligenta le scade brusc, vorbesc la nivelul limbajului unui bebelus.

Oare de ce li se pare ca sunt amuzanti? Si am mai observat ca stau tot timpul gata sa ma captureze, cu mainile mereu pregatite sa ma prinda.

Oare ce e in capul lor? Eu vin spre ei, ma feresc de mainile lor mari, dar ei fug repede si sunt gata sa ma inhate, insa ma strecor printre picioarele lor mari.

Sunt urmarit permanent

Trebuie sa fiu vigilent, deoarece sunt cu ochii pe mine. Ii pandesc cand au intors capul si ma duc unde am eu treaba – pe masa uriasa cu calculator, la chestia aia calda unde face mami mancare, la televizorul acela amuzant care invarteste hainutele. Imi plac reclamele si muzica.

Tare, daca se poate. Imi mai place si sa scriu pe pereti… Dar credeti ca pot? Nu, domnule, astia nu ma lasa sa fac nimic, tot timpul striga: „Nu, nu acolo!, „Nu, ia mana!, „Da-te jos! si tot asa.

Stiti ce frustrant este sa nu te lase lumea in pace, sa faci ce cred ei ca trebuie sa faci? Cand merg la plimbare, toti trag de mine – cica merg prea incet, insa cand o iau la fuga, tipa ca unde ma duc.

Daca vreau sa mananc bunatatile de pe jos, imi smulg papa din mana; in schimb ma indoapa cu mizeriile alea amestecate in castronel.

Vreau sa iau „chestia aia stralucitoare cu pestisor de pe dulapul din bucatarie, care face curcubeu cand bate soarele in ea, insa mama tipa sa las acvariul in pace, ca imi cade in cap. Imi caut si eu jucariile fugare prin dulapuri, printre haine sau printre oale si sar toti la mine…

Uite ce cuminte e copilul… Nu tipa, nu arunca jucariile, nu refuza mancarea, nu plange, nu musca… Ssst, ca il trezesti!

Greutati peste greutati…

Ce sa mai zic, sunt un om disperat. Ce sa fac? Ca nici nu ma inteleg cu ei. Eu le explic care e treaba, de ce am nevoie, dar ei nu inteleg mai nimic. „Ce zici tu, mamico?, si se mai si prostesc cand ma imita. Rad de mine. Nu mai stiu ce sa ma fac cu oamenii astia mari…

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2


Recomandari
Huff
Unica.ro
Mai multe din Copilul tau