Iași: Doi copii au murit după ce au mâncat struguri fără să îi spele

Doi copii au murit după ce au mâncat struguri stropiţi cu substanţe toxice. Se pare că mama, o femeie de 24 de ani din comuna ieşeană Coarnele Capre, le-a oferit micuţilor fructele culese chiar din grădina proprie fără să le spele.

Îmediat după ce au mâncat strugurii, copiii au început să se simtă rău, așadar mama lor a sunat la 112 și la faţa locului a ajuns un elicopter SMURD. În ciuda eforturilor disperate ale medicilor, băieţelul cel mic, de un an și 10 luni, a intrat în stop cardio-respirator și a murit. Fratele lui, în vârstă de 3 ani, a fost transportat la Spitalul de Copiii „Sfânta Maria”, dar s-a stins și el după numai câteva ore, potrivit stiritvr.ro.

Citește și: Un băiețel a murit și sora lui se află în stare gravă. Cu ce îi hrănea mama

Mama copiilor consumase și ea struguri și a avut nevoie de îngrijiri medicale, dar este în stare stabilă. Medicii sunt de părere că atât ea, cât și copiii au fost intoxicați cu substanțe provenite din pesticide.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

Tatăl copiilor aflat la muncă în Germania va veni acasă pentru a-și înmormânta micuții. Potrivit autorităților locale, cei doi soți sunt oameni gospodari și, după ani de muncă în străinătate, se întorseseră în satul natal ca să își ridice o casă.

sursa foto – 123rf.com


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Mai multe din Stiri
Buton