Iași: Un bebeluș în vârstă de 13 zile a fost depistat pozitiv cu COVID-19

Un bebeluș, în vârstă de 13 zile, din Iași, a fost depistat cu COVID-19. Se pare că și mama sa este infectată cu SARS-CoV-2. Potrivit medicilor, copilașul nu are alte probleme de sănătate, iar starea lui este una stabilă acum, el nefiind intubat. Copilul a fost născut la Maternitatea Cuza Vodă din Iași și, în prezent, este internat la Spitalul Sf. Maria, unde mai sunt alți cinci copiii internați cu COVID-19.

Mama copilului, este internată la Maternitatea Elena Doamna, o unitate spitalicească pentru proaspete mămici cu COVID-19.

Citește și: O femeie a fost decăzută din drepturile de mamă pentru nu s-a vaccinat anti-COVID-19

Copiii care au sub 12 ani nu pot fi vaccinați împotriva noului coronavirus. Pe de cealaltă pare, rata de imunizare a minorilor de peste 12 ani este mult prea scăzută în România.

„Raportat la numărul de copii eligibili, vorbim de aproape 15%, procent de acoperire vaccinală cu cel puţin o doză. M-am uitat pe ultimele 30 de zile la persoanele vaccinate cu prima doză de Pfizer. Sunt vaccinaţi 69.000 de oameni cu prima doză în ultimele 30 de zile, aproape 25% dintre aceştia sunt copii cu vârsta cuprinsă între 12 şi 19 ani, 55% din acest grup de 12-19 ani fiind copii între 12 şi 15 ani.

Este evident că în perioada următoare numărul de cazuri în rândul copiilor va creşte, numărul de cazuri de COVID-19. De asemenea, va creşte numărul de copii internaţi în spitale, inclusiv în Terapie Intensivă, este o realitate pe care o vedem în toate ţările în care au început activităţile de învăţământ cu prezenţă fizică, inclusiv în Statele Unite', a declarat Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vacinare anti-COVID-19 din România.

Foto -123rf.com


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Mai multe din Stiri
Buton