În formă pentru vacanță – cum să exersezi cu spor

Dacă ești ca majoritatea dintre noi, probabil că ți-ai propus ca în vacanță să fii o divă pe plajă sau măcar să ai 5 kilograme mai puțin. Mai ales dacă ți-ai făcut rezervare într-un loc exotic,te gândeti că nu se 'asortează' cu celulite și colăcei. Așa că vei trage tare pe ultima sută de metri.

 

 

Câteva trucuri de știut înainte de un antrenament în forță…

 

Nu aștepta să-ți fie sete, ca să bei apă.

Fie că mergi la alergare, fie că te duci la sală, ia cu tine o sticlă de apă. Bea cu înghițituri mici, la fiecare 10-20 de minute. Dacă aștepți până ți-e sete, ești deja deshidratată. Dacă faci un sport în apă –înot, aquagym  – te deshidratezi încă și mai repede decât pe uscat.

 

Fii atentă la proteine

Deși legenda spune că este bine să consumi proteine în timp ce faci sport, cercetările demonstrează ce ele ridică temperatura bazală, așa că într-o zi cu temperaturi ridicate, proteinele își vor accentua starea de căldură și-ți vor îngreuna antrenamentul. Păstrează batonul de proteine după repriza de fitness, pentru a-ți hrăni musculatura solicitatată din greu.

 

Dă-i timp corpului să se acomodeze

Cercetările demonstrează că avem nevoie cam de 10-14 zile să ne obișnuim cu un nou regim de temperatură. Dacă te apuci acum de mișcare la modul intensiv, când zilele au devenit caniculare, nu intra chiar în forță din prima zi, îți supui corpul unui efort mult prea mare.Vei fi epuizată și vei renunța la antrenamente de a doua zi. Începe gradual, adăugând câte 5 minute în plus de mișcare în fiecare zi. Dacă în plin antrenament te simți ca și când ai înota într-o mlaștină, oprește-te: este un indiciu că deja te-ai suprasolicitat. Zicala 'no pain, no gain' nu este neapărat un pricipiu după care să te conduci. Nu trebuie să-ți pedepsești corpul, iar el îți dă indicii greu de ignorat când ceva nu-i convine. Ascultă-le!

 

Nu alerga la altitudine

Dacă înainte de vacanța cea mare, ai un weekend liber și fugi la munte, iar acolo ți se face poftă de o alergare, gândește-te de două ori. Joggingul la altitudine creează probleme serioase din cauza schimbărilor legate de oxigen și presiune atmosferică – poți experimenta amețeli, dureri de cap, dificultăți în a respira, oboseală extremă și strări de confuzie. Asta și dacă ești în formă, darămite dacă sportul tău preferat este goana după haine prin mall-uri.

Vezi ce alte greșeli mai comitem și de ce nu slăbim, deși facem sport.


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Buton