Jurnalul de sarcină lună cu lună

Află cum evoluează sarcina pe luni din prima zi până în momentul în care îți vei ține puiul în brațe.

 Prima lună de sarcină – vestea

În primele patru săptămâni, chiar înainte să-ți dai seama că ești însărcinată, oul fertilizat începe să dezvolte tot ceea ce are nevoie pentru a supraviețui până la naștere. La sfârșitul primei luni de sarcină este bine cuibărit în mucoasa uterină.

Aceasta este o perioadă extrem de importantă pentru întreaga evoluție ulterioară a sarcinii. De fapt, în primele trei luni se creează toată „structura de care viitorul bebeluș are nevoie pentru a supraviețui. Organele se dezvoltă apoi, de-a lungul sarcinii.

Când oul este fertilizat, corpul începe să producă mai mult progesteron. E posibil să simți crampe premenstruale și să simți nevoia să mergi la baie mai des. Te simți puțin mai obosită ca de obicei, iar sânii se pot umfla și pot deveni mai sensibili.

Luna a doua de sarcină – analizele

Organele interne continuă să se dezvolte, la fel ca și întreaga structură a corpului. La sfârșitul celei de-a 8-a săptămâni, embrionul are lungimea de 4 cm și cântărește 11 g, dimensiunile aproximative ale unui ou de găină.

Extremitatea cefalică este bine dezvoltată și reprezintă cam o treime din corp. Sunt schițate fața, bărbia, nasul și chiar ochii. Acum apar mugurii care se vor transforma în degete și începe diferențierea organelor genitale interne. Ficatul ocupă o mare parte din cavitatea abdominală.

Ești mai obosită (pe la 11, ai trage deja un pui de somn) și simți, probabil, nevoia să mănânci mai mult. Pe de altă parte, mâncarea îți poate accentua senzația de greață. Este posibil să ai deja „toane și schimbări de dispoziție.

Luna a treia de sarcină – of, greața…

sarcina pe luni

În săptămânile 12-13, placenta este formată, nu numai anatomic, ci și funcțional. Lichidul amniotic este evident. Tu te-ai gândit de la începutul sarcinii ca la un bebeluș, dar de-abia acum, în termeni medicali, se vorbește despre făt.

La sfârșitul celei de-a treia luni, el măsoară aproximativ 9 cm și cântărește puțin peste 50 g. Apar pleoapele, care vor rămâne lipite încă o perioadă, și mugurii unghiilor la degete.

Tot acum, se diferențiază organele genitale externe pentru fiecare sex, dar este puțin probabil ca la ecografie să afli „diagnosticul așteptat: „băiat sau fată?.

Greața și schimbările de dispoziție caracterizează și această perioadă, dar spre sfârșitul lunii a treia începi să te simți mai bine în pielea ta. Hormonii de sarcină fac minuni pentru piele, tenul îți este mai luminos. Este important să te odihnești mai mult.

Luna a patra de sarcină – imagini

În săptămânile 16-17, la sfârșitul lunii a patra, placenta este complet dezvoltată. 16 cm și 270 g sunt, în medie, „dimensiunile fătului în această perioadă. Raportul dintre trunchi și cap se apropie de normal, prin dezvoltarea trunchiului.

Părțile corpului sunt bine diferențiate, iar sexul viitorului bebeluș deja evident. La ecografie este posibil să-l vezi mișcându-se, chiar dacă nu-l simți. Corpul e acoperit cu o piele subțire și firișoare de lanugo.

Pielea și uterul au nevoie de o cantitate dublă de sânge, iar inima lucrează de două ori mai puternic, pentru tine și pentru bebeluș. Vei observa că începi să respiri puțin mai greu. Unele mame spun că-l simt mișcând, dar nu te speria dacă tu nu ești în „club.

Luna a cincea de sarcină – poftele

Bătăile inimii se percep foarte bine, iar mișcările membrelor devin mai puternice și pot fi simțite de către mamă. La sfârșitul acestei luni (săptămânile 21-22), măsoară 25 cm și cântărește 650 g. Glandele sebacee încep să secrete, iar intestinul subțire conține meconiu, rezultat din secreția intestinală și a glandelor biliare.

Te simți frumoasă și împlinită, chiar dacă ți-e mai greu să respiri și ai luat vizibil în greutate. Spre sfârșitul lunii este posibil să începi să ai senzația de „picioare grele. Uterul e deja mare ca un pepene. Se pot schimba gusturile – așa-numitele pofte.

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Redactia.ro
ziareonline.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Sfatul Medicului
Trending news
Mai multe din Dezvoltarea sarcinii