Medic roman: Da, poate vi se pare ciudat, dar in mileniul 3 se poate muri la nastere

In urma incidentului din Iasi, in care o mama a incercat sa nasca acasa, dar a ajuns in stare grava la spital, reactiile nu au incetat sa apara.

Acum, tot mai multi specialisti atrag atentia in privinta nasterii acasa, in ceea ce priveste lipsa de pregatire medicala a unei doule, dar si in privinta nasterii naturale dupa cezariana.

„Doula este o persoana fara nici un fel de pregatire medicala”

Un medic din Constanta comenteaza evenimentele si indeamna la precautie, cand vine vorba de nasterea naturala acasa, asistata doar de o doula:

„Cateva precizari. Doula este o persoana fara nici un fel de pregatire medicala oficiala care ofera suport psihologic in sala de travaliu. Deci nu are voie sa conduca travalii, sa monteze perfuzii sau sa faca tusee pentru a aprecia gradul dilatatiei sau prezentatia fatului.

In strainatate exista organizatii profesionale ale doulelor, cursuri de profil si coduri de buna practica. In Romania sunt cateva personaje active on-line care ofera sfaturi si asistenta la nastere fara a avea legal acest drept.

Indeamna gravidele sa refuze asistenta medicala, sa nasca la domiciliu sau in centre medicale agreate de experte', in apa parfumata, cu muzica si lumanari si , neaparat, sotul sa filmeze momentul magic, sa taie cordonul cat mai tarziu, sa puna la pastrat placenta etc. Si, desigur, sa nu isi vaccineze copiii. Deoarece rujeola nu exista.”

Poate vi se pare ciudat, dar in mileniul 3 se poate muri la nastere”

In plus, medicul avertizeaza cu privire la un o posibila complicatie grava, aparuta din nasterea pe cale vaginala, dupa o cezariana anterioara:

„Nasterea pe cale vaginala dupa operatie cezariana este admisa doar in anumite situatii, fiind asistata de personal experimentat, cu anestezist obligatoriu langa pacient, cu sala de operatii pregatita langa sala de travaliu. Pentru ca se poate muri. Da , poate vi se pare ciudat, dar in mileniul 3 se poate muri la nastere – si aici, si in Berlin, New York sau Tokyo. In ciuda faptului ca asistenta medicala a fost de calitate si a respectat protocoalele. Daca nu respecti criteriile cu siguranta cineva va muri. Mama, fatul sau amandoi. Si, din pacate, in Constanta au fost 2 cazuri extreme in ultimele 6 luni.”

Medicul considera extrem de necesara informarea pacientelor si a familiei legat de asistenta corect efectuata la nastere, pentru a reduce la minim astfel de evenimente.

Daca nasti natural nu inseamna ca esti o mama mai buna”

Specialistul nu contesta nasterea acasa, insa sustine ca exista anumite conditii in care aceasta se poate desfasura:

„Desigur ca poti naste acasa (cu riscurile de rigoare), dar asistata de o moasa certificata, in conditii de asepsie, de preferinta daca nu locuiesti departe de spital, daca nu esti la prima nastere si NICIODATA daca ai cicatrici pe uter(cezariana, fibrom etc.)!!!
Daca planuiti sa nasteti vaginal dupa cezariana cereti insistent medicului curant sa aprecieze in trimestrul 3 localizarea si insertia placentei( folosind color Doppler).”

Medicul sustine ca este contraindicat sa nasti natural daca ai uter cicatricial si ca a cauta un specialist dispus sa riste o ruptura uterina nu face decat sa puna in pericol viata mamei si a copilului.

Daca nasti natural nu inseamna ca esti o mama mai buna decat cea care a nascut prin cezariana. Daca nu poti alapta sau nu ai stat o ora cu copilul pe tine nu inseamna ca nu vei avea o legatura speciala cu copilul tau. Iar un travaliu prelungit cu orice pret pentru a te lauda ca ai nascut natural ii poate lasa copilului sechele pe viata.

 

Imagine: 123rf

Sursa: Facebook Coralia Stefanescu


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Buton