O mamă a vorbit public despre simptomele „subtile' ale cancerului ocular ale fiicei sale, în semn de avertisment pentru alți părinți.
Micuța Isla Palul a prezentat prima dată simptome în timpul Crăciunului, în 2020, când avea 14 luni, când mama ei, Rebecca, în vârstă de 35 de ani, i-a observat ochiul mișcându-se ciudat în timp ce se juca cu jucăriile.
Rebecca, care locuiește în Putney, Londra, împreună cu soția ei, Charlotte, în vârstă de 36 de ani, și cu celălalt copil al lor, Theo, în vârstă de cinci luni, a intrat la bănuieli în legătură cu problema fetei și s-a dus la medic pentru a afla care este problema.
După săptămâni întregi de teste, în ianuarie 2021, Isla a fost diagnosticată cu retinoblastom la ochiul drept, un cancer ocular rar care afectează de obicei copiii sub șase ani. Retinoblastomul este cea mai frecventă tumoră malignă primară intraoculară a copilăriei.
„Îmi amintesc că mă jucam cu Isla pe podea, iar ea s-a uitat în jos la o jucărie, apoi s-a uitat la mine. Când și-a ridicat privirea, ochiul ei drept i-a scăpat în lateral și înapoi, de parcă nu se putea concentra.
Am observat și că irisul ei se clătina uneori. Acestea s-au întâmplat doar de câteva ori, erau lucruri destul de subtile. Am presupus că avea un ochi leneș și, poate, are nevoie de ochelari. Îmi amintesc că nu m-am simțit foarte îngrijorată din cauza asta” – a spus Rebecca, citată de Mirror.
Ea a dus-o pe Isla pentru un control la spital, crezând, în acel moment, că probabil are probleme cu vederea
„Asistenta i-a pus o pereche de ochelari de soare speciali. Ochelarii aveau doar o lentilă, pe partea stângă, așa că asistenta putea vedea doar ce face ochiul ei drept. Isla stătea pe genunchiul meu, dar cu ochiul stâng acoperit, am putut vedea că ochiul ei drept nu se putea concentra pe nimic și se mișca haotic dintr-o parte în alta.
Îmi amintesc că am fost cu adevărat șocată. Un medic a venit să-i examineze ochiul. Și mi-a spus: ‘Din păcate, există o tumoare la ochiul ei drept. Am izbucnit în plâns și Isla se uita la mine perfect fericită, probabil întrebându-se ce se întâmplă.” – a mai povestit ea.
Din fericire, medicii sperau ca ochiul să poată fi salvat și Isla a început chimioterapia sistemică.
Rebecca a spus: „Înainte de a putea începe acest lucru, Isla trebuia să facă o puncție lombară și un RMN pentru a se asigura că boala canceroasă nu s-a răspândit. Ea avea, de asemenea, un port cateter montat în piept pentru a facilita administrarea chimioterapiei și recoltarea regulată a probelor de sânge.”
Isla a suferit multiple infecții în timpul celor șase runde de chimioterapie primite, ceea ce a însemnat mai multe șederi în spital. Dar, din fericire, tumora s-a micșorat.
În ciuda provocărilor legate sănătate, Rebecca spune că Isla a rămas fericită și zâmbitoare și că a fost curajoasă pe tot parcursul tratamentului.
„Isla s-a luptat, a trecut prin chimioterapie ca un mic soldat, ne-a ținut pe toți pe linia de plutire. Tumora este acum stabilă, ceea ce este uimitor [dar] există câteva semințe mici de tumoră care continuă să apară și să crească în ochiul ei. Așa că a avut nevoie și de crioterapie pentru a le trata.
Timp de câteva luni, totul pare să arate bine. Cu toate acestea, cancerul a și recidivat de câteva ori.„
De la diagnosticare, părinții fetei nu au observat simptome atât de evidente încât să poată fi ușor identificate ca semne ale cancerului. Abia când mama ei a fotografiat-o folosind blițul camerei, după diagnostic, ea a observat cel mai frecvent simptom al retinoblastomului – o „strălucire/pată' albă în ochiul bolnav.
Experții în sănătate spun că semnele tipice ale retinoblastomului includ un reflex de strălucire albă care poate apărea numai la anumite unghiuri, când lumina strălucește în pupilă. Dar și o schimbare a aspectului ochiului (umflături) și alinierea necorespunzătoare a lor.
Foto – Facebook