O mamă a sărit cu copiii în brațe de la fereastra unui hotel din Botoșani. Băiatul cel mic a murit

Tragedie în Botoșani, după ce o mamă s-a aruncat cu cei doi copii ai ei de la fereastra unui hotel, notează presa locală.

În urma incidentului, ce a avut loc în noaptea de duminică spre luni, băiatul cel mic, în vârstă de doi ani, a murit, iar fratele lui mai mare cu un an este în stare critică.

„Nu am vrut să le fac nimic! Nu am vrut să le fac aşa ceva'

Totul s-a petrecut la Hotelul Tineret, din Botoșani, unde o femeie în vârstă de 23 de ani se cazase de scurt timp, într-o cameră la etajul 1, împreună cu cei doi băieți. După ce s-a aruncat cu ei în brațe, de la fereastra camerei, Vladimir, băietul cel mic a murit, iar fratele lui, Gabriel, se zbate acum între viață și moarte. El a fost transferat la spitalul de copii din Iași, în comă, relatează Monitorul de Botoșani.

Femeia este din Albești, județul Botoșani. Duminică, ea ar fi venit cu un microbuz la Botoșani, împreună cu băieții, pentru a-i duce să se joace în Parcul Mihai Eminescu. Când a vrut să se întoarcă, a realizat că nu mai are autobuz pentru a ajunge acasă, așa că s-a cazat la Hotelul Tineret pentru a se caza. Deși nu avea cartea de identitate la ea, personalul hotelului a acceptat să-i dea o cameră, văzând-o cu cei doi copii. La scurt timp, ea a recurs la gestul extrem.

Potrivit sursei amintite mai sus, ea a precizat că în timp ce băieții dormeau, i-ar fi luat în brațe și ar fi sărit cu ei pe geam. Doar că în fața ferestrei mai era un acoperiș, iar după săritură ea a rămas acolo, în timp ce pe copii i-a scăpat din brațe pe asfalt. Paznicul hotelului a auzit zgomotul și a ieșit să vadă ce se petrece, moment în care i-a zărit pe cei doi pe beton, în timp ce mama lor stătea deasupra, pe acoperiș.

„Intervenţia a fost una foarte dificilă”

Bărbatul a sunat la 112 și mai mute echipaje de Poliție, Salvare, dar și șefii IJP Botoșani și un negociator au ajuns la fața locului. Timp de două ore, negociatorul a încercat să o convingă pe femeie să coboare de pe acoperișul de unde amenința că se va arunca. Dar în timpul negocierilor, pompierii au intrat în camera din hotel unde ea se cazase, au ieșit pe acoperiș și au imobilizat-o pe aceasta, transportând-o la spital.

Cazul femeii din Timișoara care s-a aruncat cu copiii de pe bloc. Un triunghi amoros ar fi în spatele tragediei

„Intervenţia a fost una foarte dificilă având în vedere gradul de risc. Au fost implicaţi doi copii minori şi o mamă care se afla într-o stare vădită de excitare psihică. Era foarte agitată, era foarte emoţională. Repeta obsesiv ‘ce am făcut, îmi pare rău pentru ce am făcut, nu vreau să merg la puşcărie, nu vreau să creadă lumea că sunt nebună’.

Am reuşit prin discuţiile cu ea să am momente de luciditate prin care ea a comunicat faptul că a venit din comuna Albeşti, de unde este, cu copii în Botoşani pentru a se juca în parcul Mihai Eminescu', a declarat negociatorul agent şef principal Ovidiu Apostoaie din cadrul IPJ Botoşani.

Femeia, care în timp ce se negocia cu ea, repeta obsesiv, plângând „Nu am vrut să le fac nimic! Nu am vrut să le fac aşa ceva', a fost internată la Secția de Psihiatrie a Spitalului Județean.

Duminică, soțul femeii se afla în București și a mărturisit că în seara respectivă ea i-a trimis un mesaj urât', fără a da detalii, care s-a încheiat cu Adio!'. Bărbatul a încercat să o sune după acel mesaj, dar ea nu a mai răspuns.

Foto – captură video


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Mai multe din Stiri
Buton