Oana Roman, despre avorturile făcute: ”Îmi pare rău, e păcat, dar nu mi-am dorit”

Oana Roman și soțul ei, Marius Elisei, își doresc un al doilea copil, însă, cel puțin deocamdată, Oana nu este aptă din punct de vedere fizic pentru o nouă sarcină.

Oana Roman visează să îi împlinească dorința soțului ei, dar și pe a fetiței sale Isabela, de a mai face un copil. Din păcate însă, starea de sănătate nu-i permite. Vedeta susține că înainte de o nouă sarcină va fi nevoită să treacă printr-o intervenție chirurgicală.

'Problema e că până să ajung acolo eu mai am probleme de sănătate. Am tot amânat operaţia, dar nu mai pot. O să merg să mă operez. Ultimul eveniment important la care trebuie să merg e pe 9 octombrie, la nunta lui Gabriel Cotabiţă, dar apoi mă operez.

Dacă totul recurge bine şi operaţia decurge bine, ne putem gândi la o altă sarcină. Eu nu ştiu dacă fizic abdomenul meu mai poate suporta o sarcină. Marius îşi mai doreşte un copil, vrea un băiat. Eu am 40 de ani, deci nu e vorba că nu mai pot face, dar Isabela este încă mică şi are nevoie de mine. Trebuie să vorbesc cu medicii şi să mă asigur că totul e bine înainte', a declarat Oana Roman.

A făcut două avorturi

Oana Roman susține că în trecut a mai rămas însărcinată, chiar de două ori, dar pe vremea aceea pur și simplu nu își dorea copii. Abia în momentul în care l-a cunoscut pe actualul ei soț a simțit că este omul potrivit, cel cu care își dorește să-și întemeieze o familie.

'Eu am mai rămas însărcinată de două ori, dar am renunţat. Îmi pare rău că am făcut asta, pentru că e păcat, dar nu mi-am dorit. În ultima vreme, de câteva ori, am visat că sunt însărcinată. Când l-am cunoscut pe Marius, am ştiut că mă voi căsători cu el şi vom face un copil. Am şi visat-o pe Isabela', a declarat Oana la Antena Stars.

Citește și: Cum am decis să fac avort după 20 de săptămâni

A fost la un pas să-și piardă viața

Oana Roman a trecut prin mai multe intervenții chirurgicale după ce a născut. Vedeta a povestit că, din cauza unor complicații apărute după operația de cezariană, a fost nevoită să ajungă la bisturiu de mai multe ori. Se pare însă, că pentru a putea rămâne însărcinată din nou, mai are nevoie și de a patra intervenție.

„Am avut niște complicații în urma operației de cezariană, complicații care ne tratate corespunzător m-au dus în stadiul în care aproape că eram să-mi pierd viața. Să ai un copil nou născut acasă și să te lupți pentru viața ta e cumplit. Știu că sunt multe femei care au trecut prin asta, dar eu i-am mulțumit lui Dumnezeu că mă luptam pentru viața mea și nu pentru viața copilului meu. I-am mulțumit că este copilul bine și că lupta a fost a mea, cu mine. Am făcut niște complicații.

Doctorul nu le-a tratat cum trebuie nici după ce ele au apărut, astfel încât am ajuns din nou pe masa de operație pentru a-mi rezolva această probleme. Nici la această intervenție doctorul nu a reușit să-mi repare problemele. Lucrurile s-au complicat și mai rău. Am ajuns la o a treia intervenție, de această dată m-a operat un chirurg absolut senzațional, cel datărită căruia eu trăiesc și m-am născut a doua oară. Efectiv mi-a salvat viața', a declarat Oana Roman cu ceva timp în urmă.

Citește și: Nume de copii, de unde s-au inspirat vedetele

 

Foto: facebook Oana Roman


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Mai multe din Stiri
Buton