Primii dințișori – cum îi îngrijești

Erupțiile dentare încep în jurul vârstei de 4 luni (rareori mai devreme), iar primii dințișori apar în pereche – cei doi incisivi centrali de jos și apoi de sus, dupa aceea incisivii laterali, urmați de molari și canini. Până la vârsta de 3 ani, un copil are, de obicei, un prim set de dințisori.

 

Desi multi parinti cred ca dintii de lapte nu sunt importanti, pentru ca oricum cad, stomatologii ne contrazic. Orice probleme la dintisorii de lapte afecteaza dentitia permanenta.

Nerespectarea igienei dentitiei de lapte duce la aparitia infectiilor, care pot afecta gingiile (gingivite) si, uneori, chiar mugurii dintilor permanenti (apar dinti patati sau cariati).

Spalarea pe dinti incepe, de fapt, inainte de eruptia dentara si aparitia primilor dintisori. dintisori2Medicii ne sfatuiesc sa 'spalam' gurița nou-nascutului chiar din prima luna dupa nastere. Dupa fiecare masa, este bine sa curati gingiile si limba sugarului cu degetul inmuiat in tifon steril umezit cu apa sau ceai (neindulcit) sau cu ajutorul unei periute speciale pentru deget, pentru a indeparta resturile de mancare. Obiceiul are un dublu rol – asigura igiena bucala si-l obisnuieste pe cel mic inca din prima copilarie cu ritualul spalarii pe dinti.

Iritabilitatea si salivarea abundenta sunt doua indicii ca ne pregatim pentru primii dintisori., Cand un dinte se pregateste sa iasa, gingia isi schimba culoarea si este vizibil umflata, uneori chiar poate sangera usor in momentul in care dintele iese la suprafata.

Unii parinti cred ca faptul ca bebe este vizibil iritat, agitat si se trage de ureche e un indiciu ca e deranjat de eruptia dentara, dar cel mai adesea acesta este suparat de o infectie a urechii (o otita) si planga atunci cand mananca, nu pentru ca l-ar durea gingiile, ci pentru ca suctiunea accentueaza senzatia de durere din ureche.

Febra si diareea – care apar uneori in perioada eruptiei dentare nu ar avea de fapt, legatura cu aparitia dintisorilor – spun medicii. Daca cel mic face febra si are diaree este posibil ca asta sa se intample ca urmare a unei infectii bacteriene, caci, in dorinta de a-si calma durerea, bebe roade tot ce-i pica in gurita (cu tot cu microbi).

Diagnostiul trebuie stabilit de medic, care poate prescrie antibiotic (daca este cazul) sau poate recomanda antitermice si antidiareice si un regim alimentar strict (carne, morcovi fierti si banane – cel mai adesea). Importante sunt hidratarea si echilibrarea electrolitica, deoarece dupa un episod diareic, un copil pierde foarte multe minerale. In cazul sugarilor, deshidratarea este foarte periculoasa. Absenta lacrimilor, scutecul uscat mai mult de trei ore, febra, abdomenul excavat sunt simptome ale unei deshidratari severe.Mergeti imediat la camera de garda a celui mai apropiat spital daca aceste simptome se manifesta.

Disconfortul celui mic poate fi usurat cu ajutorul inelelor gingivale, eventual tinute la rece sau folosind anumite geluri calmante, special concepute pentru perioada eruptiei dentare (atentie, insa, caci unele produse au drept efect secundar diareea!)

 

Dupa ce au aparut cativa dinti (la sase-opt luni), ii poti face cunostinta celui mic cu periuta de dinti, dar periajul este inca facut mai mult in joaca. La aceasta varsta, se foloseste pasta de dinti cu un gust placut (de obicei, cu arome de fructe), in cantitate redusa (cat un bob de mazare), mai putin abraziva, fara fluor (care nu prezinta un pericol in cazul in care este inghitita de catre copil). Pastele de dinti cu flour (principalul ingredient anticarii) poate fi folosita abia cand cel mic invata sa scuipe si sa clateasca gurita dupa ce s-a spalat pe dinti.

Fii atenta la asa-numitele cariide biberon  – nu lasa copilul sa adoarma cu biberonul in gura daca acesta contine lapte sau lichide indulcite – exista riscul aparitiei cariei de biberon.Si in plus, acest obicei deformeaza valul palatin al copilului si poate modifica dentitia.

dintisori 3Cand te duci la dentist

Specialistii recomanda ca bebelusul sa aiba primul control stomatologic in jurul varstei de un an. Pediatrii, insa, sunt de parere ca prima vizita la cabinetul stomatologic poate sa astepte pana cand copilul are trei ani, atat timp cat igie­na dentara e respectata riguros acasa si in cavitatea bucala nu apar probleme. Este bine ca prima vizita la medicul dentist sa fie una de familiarizare'.

foto Shutterstock

 

 


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe din Bebelusul
Buton