Primul an cu Tudor (luna a cincea) - REVISTA BABY: Pentru părinti și copii

Tudor Alexandru nu mai este chiar bebelus. A devenit un omulet care are tabieturi, preferinte si chiar preocupari „intelectuale”. In timpul sedintei foto, si-a demonstrat pasiunea de cititor si abilitatile de sportiv, executand reprize de sarituri stil „pe arcuri”. Sa detaliem…

Eu ma numesc Tudor
Pana acum cateva zile nu l-am strigat deloc pe nume, nici noi, nici cei apropiati – bunicii sau alte rude si prietenii care ne-au mai vizitat i-au spus pitic, surubel, totolos, ghemotoc, dulceata, numai Tudor nu. Unii au evitat sa-l strige pe nume din cauza superstitiei legate de faptul ca nu e bine sa chemi un copil nebotezat pe nume, altii pentru ca, pur si simplu, au dorit sa-l alinte.

Deci, de cateva zile, precum spuneam, il strig pe nume. La primul „Tudor” nu a avut nicio reactie – se uita la mine ca si cand i-as fi spus oricare alt cuvant. Datile urmatoare cand l-am strigat, si-a intors privirea spre mine, mi-a venit in minte o tehnica de dresaj (nu radeti) si l-am laudat – „Da, bravo, tu esti Tudor”.

A inceput sa rada ca oamenii „mari” cu hohote – e foarte amuzat cand te joci si te prostesti cu el, zambeste incantat. Protesteaza intens, ca si pana acum, daca este lasat singur in camera – vrea sa socializeze cat mai mult.

Suntem in plina perioada de sarituri – adica daca-l tii de subtiori si atinge podeaua cu varful picioarelor, se impinge si sare ca pe arcuri. Prima oara s-a intamplat asta la baita – eu am crezut ca este Cata cel care-l propulseaza, dar era Tudor cel care se
impingea in picioruse.

Tudor se trezeste fix cu cinci minute inainte sa sune ceasul pentru Catalin. In fiecare dimineata, la 6.40, a deschis ochii, de parca si-ar potrivi constiincios seara un sofisticat ceas incorporat.

Ma gandeam ce inseamna „programarea” psihica, daca pot spune asa, gandindu-ma si ca, eu, care de obicei ii aud fiecare miscare, nu ma „autosesizez” dimineata pentru ca stiu ca este inca acasa Cata si il preia cum s-a trezit.

Daca il scoate din patutul lui si-l aduce la noi, nu mai adoarme, dar mai atipeste asa, in reprize scurte.

In premiera absoluta
Azi l-am pus pe spate, la centrul de joaca; eu m-am dus sa ma imbrac, el era supravegheat de Buni, care, la un moment dat, m-a strigat. Baiatul meu se intorsese pe o parte, era cumva picior peste picior, cu capul dat mult intr-o parte.

L-am pus la loc si am observat cum face manevra – se prindea de bara laterala de la centrul de joaca si se tragea (intr-o prima faza, a incercat sa se prinda de plapuma care, evident, nu l-a tinut).

Odata ajuns in pozitia dorita, a studiat totul foarte curios, pentru ca, nu-i asa?, lucrurile se vedeau dintr-o cu totul alta perspectiva. Inclusiv la centrul de joaca se uita foarte atent si-l studia interesat, ca si cum l-ar fi vazut prima oara.