Primul an cu Tudor (luna a cincea)

Ne jucam, socializam
La un moment dat mi-am facut griji ca nu are suficiente jucarii, ca poate ar trebui sa-i iau si alte tipuri.

Dar stiam ca nu este indicat sa umpli camera copilului de jucarii, nu-l ajuti cu nimic sa se dezvolte, ba, dimpotriva – avand atat de multe optiuni, va fi bulversat sau plictisit.

Mi-a fost de folos articolul scris de Cristiana Haica pentru numarul din decembrie, despre ce jucarii sunt potrivite la anumite varste.

Am inceput acum doua saptamani diversificarea si cam de o saptamana ii inlocuim efectiv o masa de lapte cu una intreaga de suc de mar. Uneori insa, la doar doua ore dupa mar, vrea o masa intreaga de lapte.

Astazi ar trebui sa incerc pentru prima oara sa-i dau cereale cu mar si morcovi – am oarecare emotii, pentru ca nu stiu cum le va accepta.

Sucul de mere ii place, dar nu-l accepta decat din biberon, il refuza din lingurita, face un scandal monstruos, iar medicul de familie ne-a sfatuit sa nu-l fortam.

Am fost cu el intr-o vizita si, din pacate, l-am dat complet peste cap. Practic, nu a dormit de la ora 17 pana noaptea la 12, pentru ca fiul gazdelor a tipat langa el cand de-abia adormise.

Partea buna a fost ca nu s-a crispat sau speriat in preajma figurilor noi, am observat ca de obicei este calm si curios in preajma fetelor noi. Am inteles insa, parca am citit chiar in baby, ca va veni o vreme cand va fi speriat de straini, ca toti copiii mici trec printr-o asemenea faza.

Ma preocupa foarte tare dezvoltarea lui – daca face acele lucruri pe care se presupune ca ar trebui sa le faca la grupa lui de varsta. Este drept ca toti expertii vorbesc despre repere la modul orientativ si toti insista in a spune ca fiecare copil se dezvolta diferit.

Dar mi se pare firesc sa te preocupe acest aspect si sa urmaresti dezvoltarea copilului, sa-l stimulezi, in loc sa intri apoi in panica pentru ca al tau nu face diferite lucruri pe care altii le fac si sa constati ca ai o problema pe care ai fi putut-o evita prin mai multa implicare.

Mai citim si noi cate ceva?
Ii place cand citim – desi e impropriu spus, caci nu ii citesc neaparat povestea, ci ii deschid cartea si ii arat personajele de acolo si construiesc o poveste despre fiecare dintre ele; este foarte interesat de ce vede acolo, parca ar intelege.

Putem petrece minute in sir asa, iar dupa ce se plictiseste, il pun la centrul lui de „gimnastica” sau ne jucam de-a saritul ca pe arcuri. Uneori, il lasam pur si simplu in scaunelul lui, sa se joace cu maimutoii atarnati deasupra. A inceput sa roada diferite lucruri – cam tot ce prinde, inclusiv degetele lui mami.

Expertii te sfatuiesc

  • Stimuleaza simtul tactil al copilului tau cu o saltea pentru activitati tactile, confectionata din diferite materiale textile. Coase impreuna mai multe feluri de materiale patrate cu diferite texturi – matase, satin, plus sau velur.
     
  • Pune patura pe podea intr-o camera calduroasa si fara curent sau in camera de joaca a copilului si lasa-l sa exploreze diferitele texturi. Povesteste-i despre materialele pe care le atinge folosind cuvinte cum ar fi neted, moale, matasos, pufos sau aspru, pentru a descrie caracteristicile fiecarui tip de material. De ce vei avea nevoie: patrate de materiale textile (matase, satin, plus, catifea).
     
  • Salteaua e un proiect incitant pentru oricine stie sa coasa – parinte sau bunic, ruda sau prieten – si care doreste sa pregateasca ceva special pentru copilul tau. Constituie un cadou ideal. (sursa: www.pampers.ro)

Text: Simona Calancea; Foto: Alina Miron.

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe din Povestea lor