Primul an cu Tudor (luna a doisprezecea)

De unde sa incep?
S-a intrebat Ana-Maria atunci cand am rugat-o sa-mi spuna cateva cuvinte despre acest an din viata copilului pe care l-a asteptat cu mare drag.

„In primul rand – emotiile. Pana sa se nasca, ne faceam griji – daca o sa fie sanatos, daca o sa aiba cate cinci degete la fiecare manuta si piciorus, daca vom fi parinti buni, daca…, daca… Apoi l-am nascut si am trecut la alte griji…”.

De ce nu „ragaie”, de ce nu mananca mai mult, de ce face figuri la mancare (in conditiile in care Tudor facea scandal pentru ca, in mod evident, ii era foame), de ce nu face „numarul” 2, de ce face prea mult?

Dupa ce ne-am acomodat cat de cat si cu capitolele de mai sus, am evoluat in ceea ce priveste grijile – este destept? Face tot ce trebuie sa faca un bebelus de varsta lui?

Facem noi tot ce trebuie ca sa-l stimulam din cat mai multe puncte de vedere? I-am luat jucariile potrivite? Cum ne vom descurca cu diversificarea? Primeste suficienti nutrienti? N-ar trebui sa-i dam si…?

Retrospectiv privind, ma amuz
Acum, privind in urma, imi vine sa rad, pentru ca unele dintre grijile de mai sus mi se par de-a dreptul puerile. Pe de alta parte… tot patitu-i priceput. Deci, pana la urma, cred ca toate acele griji au fost normale.

Probabil ca, daca vom face si al doilea bebe, o parte dintre aceste griji nu-si vor mai avea locul. Oricum, sunt constienta ca, pe masura ce Tudor creste, vor creste si grijile, si vor fi de alta natura. Dar sunt optimista…

Schimband registrul, ma asteptam ca Tudor sa aduca modificari majore in viata noastra, din multe puncte de vedere: program, libertate de miscare, vacante, vizite etc. Dar sunt anumite aspecte la care nu ma gandisem…

E incredibil ce sentimente se nasc
Este incredibil ce sentimente poate naste in tine un omulet, cum trece timpul si cum, de la programul strict papa-caca-somn-baie, ajungem sa mergem si sa ne dam cu fundul de pamant pentru ca mama nu ne ia in brate cand vrem noi, cum iti vine sa te duci si sa nu te mai intorci cand este matait si cum te uiti ca la o adevarata minune seara, la ultimul biberon, cand este pe trei sferturi adormit, dar la sfarsit iti zambeste.

Cred, acum mai mult decat oricand, ca un copil iti da un rost si te implineste in moduri la care nu te-ai gandit inainte.

Privind in urma la anul ce tocmai a trecut, pot spune cu mana pe inima ca un copil este o adevarata minune si, daca as putea, as acorda ambilor parinti ai fiecarei minuni mici posibilitatea de a sta acasa in primul an, sa se ajute unul pe altul si sa-si creasca bebelusul cu multa dragoste si afectiune.

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2 3


Recomandari
Proiecte speciale
Huff
Redactia.ro
Unica.ro
Sfatul Medicului
Trending news
Mai multe din Povestea lor