Primul copil, al doilea, al treilea…

Pentru a fi un bun parinte trebuie in primul rand sa vrei sa fii parinte. Biologic, majoritatea dintre noi putem fi parinti. Dar se pare ca nici biologicul, nici dorinta de a fi parinti nu sunt suficiente pentru a ne face parinti buni pentru copiii nostri.

Am observat la multi parinti tendinta de a se relaxa oarecum dupa ce s-a nascut primul copil (in ceea ce priveste cresterea si ingrijirea copiilor) si la al doilea sau urmatorii nu mai exista acelasi stres, aceleasi preocupari, aceeasi teama ca nu se vor descurca, aceleasi ingrijorari.

Deja au facut „facultatea de parinti” cu primul si au avut multe ore de tehnica aplicata la locul de munca. Atunci cand mai apare un copil in familie, se iveste si un zambet de superioritate pe fata „parintilor in reluare”. Inca din maternitate, tatal se descurca foarte rapid cu portarii, infirmierele, asistentele, stie exact ce sa ii aduca mamei la spital si sa isi declare copilul atunci cand trebuie.

Mama, tot cu un zambet de superioritate si blanda intelegere, le indruma pe celelalte mamici incepatoare privitor la alaptat, schimbat scutece etc. La venirea acasa, ca un profesionist, schimba, alapteaza, spala copilul si, fara sa se mai streseze ca la primul, are grija mai multa de ea, sa fie odihnita si relaxata, si pentru ea, si pentru sot, si pentru primul copil.

Deja greselile facute cu primul copil sunt evitate cu gratie, nu se mai pierd noptile langa patut pentru a vedea cum respira, nu se mai sare din pat la fiecare scancet, nu se mai intra in fibrilatie la fiecare criza de colici. Parca in sfarsit parintii au realizat ca puii lor nu sunt fragili precum cojile de oua, ba chiar sunt destul de rezistenti.

Tatal este cel mai convins de acest lucru. De fapt, depinde. In primul rand de genul primului si celui de al doilea copil (baiat/fata) si de personalitatea tatalui. Daca al doilea copil este de sex opus primului, tatii sunt foarte curiosi si intrigati de diferente, pentru ei parca este totul nou. Incep sa isi construiasca atitudini, comportamente diferite fata de cei doi copii. Mamele sunt putin mai relaxate in acest caz.

La al doilea copil, parintii realizeaza ca noul venit, desi este tot copilul lor, are reactii, comportamente diferite fata de primul si ca, de cele mai multe ori, aceste diferente nu sunt neaparat declansate de felul in care ei se comporta cu copilul, ele sunt, pur si simplu.

Deci parintii incep sa realizeze ca se poate si altfel, si ca asta tine mai mult de personalitatea copilului lor, nu de ceea ce fac sau nu fac ei.

Deci nu se mai acuza asa cum o faceau inainte – copilul are ceva din cauza mea, face un lucru sau nu il face pentru ca eu… etc., sunt mai relaxati, mai intelegatori, mai obiectivi, intr-un fel mai naturali. Nu mai apeleaza la pediatru cu aceeasi disperare si frecventa cum au facut la primul copil.

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2 3