Relațiile dintre părinți și copii – ce probleme pot apărea

Copiii sunt oglinda părinților – starea lor emoționașă și fizică, dezvoltarea lor și comportamentul social depind în mare măsură de mediul în care cresc și de dinamica relațiilor de familie. De ce apar problemele în relațiile dintre părinți și copii? Cercetătorii au descoperit motivele

 

 

  • Dezacordul între părinți – în ceea ce privește creșterea copilului, disciplinarea lui sau organizarea programului pentru cel mic.
  • Controlul prea strict exercitat de părinți,  care se înăsprește odată cu înaintarea în vârstă a copilului.
  • Supraprotecția  din partea unuia sau altuia dintre părinți, care declanșează anxietatea copilului.
  • Implicarea tatălui – copiii cu tați implicați câștigă mai bine în greutate când sunt bebeluși, învață mai repede o limbă străină și au note mai mari – s-a demonstrat.
  • Depresia mamei (inclusiv depresia postpartum) afectează copilul – el poate dezvolta probleme de comportament și emoționale și poate avea întârzieri în dezvoltare dacă crește într-o familie în care mama este deprimată. Dacă ambii părinți sunt în depresie, copilul va fi, la rândul lui, anixios, nu va putea lega o relație sănătoasă cu părinții lui, va avea probleme de dependență ca adult (alcoolism, dependență de medicamente sau emoțională) și va fi lipsit de abilități sociale – spun cercetările.
  • Boala părintelui – fizică sau psihică, dependența acestuia de alcool sau medicamente – constituie factori care influențează piuternic relația cu copilul.
  • Divorțul părinților poate zdruncina viața copilului și toate relațiile de familie. Cu cât părintele este mai echilibrat după divorț, cu atât copilul va trece și el mai ușor peste moment, iar relația dintre părinte copil va fi una mai armonioasă.
  • Boala copilului, un handicap sau o afecțiune precum ADHD-ul sau autismul își pun amprenta asupra relațiilor dintre părinte și copil.
  • Presiunea pusă de bunici poate influența foarte tare relațiile dintre părinte și copil.

Problemele mai pot apărea, spun specialiștii, în momentul în care părinții nu reușesc să adapteze stilul lor de parenting la temperamentul și personalitatea copilului, iar prăpastia dintre ei se mărește pe măsură ce juniorul crește.

foto Shutterstock


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Buton