Sindromul capului turtit – ce trebuie să ştii

Sindromul capului turtit apare atunci când craniul moale al bebeluşului se turteşte din cauza orelor pe care şi le-a petrecut întins pe spate; problema devine din ce în ce mai frecventă, deoarece părinţii îşi fac un obicei din a-şi pune copiii la culcare pe spate, pentru a evita sindromul morţii subite.

 

 

S-ar putea să observi că bebeluşul are, de asemenea, o zonă fără păr în partea din spate a capului, din cauză că şi-a petrecut atât de mult timp întins pe spate. Partea laterală a capului copilului poate, şi ea, să-şi schimbe forma, în cazul în care îi place să stea întins cu capul într-o parte, asta duce la un cap cu formă asimetrică, problema fiind cunoscută sub numele de plagiocefalie.

Poţi să-i mişti uşor capul în partea opusă, pentru a corecta problema, deşi probabil va reveni la poziţia lui de somn favorită. Poţi, de asemenea, să îl aşezi invers, pe salteluţă, astfel încât să te poată privi numai din partea opusă – acest lucru va ajuta la reducerea aplatizării celeilalte părţi a capului său. De asemenea, poate petrece foarte mult timp pe burtă, când este treaz, şi asta ajută la minimizarea oricăror noi modificări ale formei capului bebeluşului.

În cazuri minore de sindrom al capului plat şi plagiocefalie, problema se va rezolva de la sine odată ce copilul va începe să stea în şezut şi va petrece mai puţin timp culcat pe spate. Totuşi, unii copii cresc cu un craniu uşor turtit, dar acest lucru nu este motiv de îngrijorare, pentru că problema este numai de natură cosmetică şi, odată ce creşte părul, abia dacă se va mai observa. În cazul în care îţi faci griji, consultă medicul.

 

 

Foto: shutterstock.com


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Buton