Stomatolog: Copiii care se uită mult la televizor dezvoltă mai multe carii dentare

Poate părea greu de crezut, însă accesul copiilor la televizor are o legătură foarte strânsă cu apariția cariilor și a altor probleme legate de sănătatea orală. Medicul stomatolog Adrian Mina detaliază cum este posibil acest lucru, dar și ce ar trebui făcut pentru a evita apariția situațiilor neplăcute.

Cele mai noi studii arată că tinerii mănâncă de trei ori mai multe alimente zaharoase (33%) și sunt mult mai expuși leziunilor carioase dacă privesc la televizor o oră și jumătate în fiecare zi.

„Mai mult de 1 din 2 (53%) copii care se uită la televizor mai mult de 90 de minute pe zi au o carioactivitate mai mare. Tinerii care mănâncă alimente zaharoase în timp ce se uită la televizor au, de asemenea, de două ori mai multe șanse să aibă leziuni carioase decât cei care aleg să le evite. Din punctul meu de vedere trebuie să existe o schimbare în așa-zisul comportament de snacking în fața televizorului.

Citește și: Strategii eficiente care te pot ajuta să îți determini copilul să nu mai fugă de spălatul dințișorilor

Există o relație clară între timpul petrecut de copiii în fața televizorului și cantitatea de zahăr pe care aceștia o consumă. Copiii consumă cantități mari de zahăr prea des și acest lucru duce la rate inacceptabile de apariție a cariilor dentare. În unele dintre cazuri, leziunile carioase se pot restaura prin metode clasice. În schimb, în cazuri mai complicate, apare necesitatea extracției acelor dinți”, explică medicul stomatolog.

Ce este de făcut?

„Limitarea timpului pe care copiii îl petrec în fața televizorului ar putea fi o măsură pentru îmbunătățirea sănătății orale a acestora. De asemenea, poate avea și alte beneficii pentru bunăstarea unui copil. Anul trecut, în Anglia, conform unui studiu, au existat 59.314 de extracții dentare. Nouă din zece dintre acestea au avut drept cauză principală cariile”, continuă Adrian Mina.

Reclamele la junk food ar trebui interzise?

„Descoperirile ulterioare ale studiului ridică îngrijorări cu privire la impactul negativ pe care îl au spoturile publicitare la alimente și băuturi zaharoase. Atât asupra părinților, cât și asupra copiilor. Consider că este complet iresponsabil să expunem copiii la campanii de marketing care promovează alimente și băuturi nesănătoase. Legislația pentru a preveni promovarea junk food-ului prin intermediul televiziunilor trebuie să fie modificată, astfel încât, în intervalul în care copiii au acces la televizor, aceste reclame să fie interzise.  Singapore a devenit prima țară care a interzis reclamele pentru băuturi cu conținut ridicat de zahăr. Până la acest moment, alte țări se concentrează doar pe limitarea expunerii unui copil la aceste reclame”, a adăgat dr. Adrian Mina.

sursa foto – PR


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe din Copilul tau
Buton