Studiu: Introducerea arahidelor în alimentația copilului mic îl ferește de alergii

Potrivit unor studii, consumul de arahide de la o vârstă fragedă ar putea reduce riscul de apariție a alergiei la acest așiment cu 71%.

Evitarea introducerii arahidelor în alimentația celor mici mărește drastic șansa de a dezvolta o alergie severă, arată cercetătorii.

Cercetătorii de la Kings College London, Marea Britanie, au descoperit că un consum regulat de arahide în cazul copiilor până la vârsta de cinci ani a redus rata de alergie la arahide cu 71%. Acest lucru a rămas valabil și ani mai târziu, în adolescență, indiferent dacă au continuat să consume produsul sau au renunțat la el. Așadar, protecția este de lungă durată, spun cercetătorii.

Oamenii de știință au mai spus că această „intervenția simplă' ar putea împiedica mii de tineri să dezvolte alergia la arahide ce, uneori, poate fi fatală.

Citește și – Top 3 lucruri pe care trebuie să le ştii ca proaspătă mămică despre alergii

Numărul cazurilor de copii care sunt alergici la arahide este în creștere în țările occidentale. Aproximativ 2% dintre copiii din Marea Britanie, America de Nord, Australia și Europa de Vest sunt afectați.

Această alergie se dezvoltă devreme în viață și nu există nici un leac pentru ea, iar șocul anafilactic este cea mai periculoasă consecință care, uneori, poate duce la moarte.

Cercetătorii s-au bazat pe rezultatele anterioare ale studiului clinic Learning Early About Peanut Allergy (LEAP), în care au descoperit că introducerea timpurie a arahidelor în alimnetația celor mici reduce riscul de alergie la vârsta de cinci ani cu 81%.

Ei au descoperit că efectul protector al consumului timpuriu de arahide durează fără a fi nevoie să mănânci în mod constant produse cu arahide, conform constatărilor publicate în New England Journal of Medicine, notează Daily Mail.

Cercetătorii speră că acest lucru va pune capăt controverserlor ce durează de ani la rând, în care părinților li se spunea să nu dea alune copiilor cu antecedente familiale de alergie la arahide până la vârsta de cel puțin trei ani.

În Marea Britanie, experții în sănătate încă recomandă bebelușilor să li se administreze nuci și arahide de la vârsta de aproximativ șase luni, atâta timp cât acestea sunt zdrobite, măcinate sau sub formă de unt/cremă.

Citește și – Tipurile de alergii pe care le poate avea copilul

„Aceasta este o intervenție sigură și extrem de eficientă, care poate fi implementată încă de la vârsta de 4 luni. Copilul trebuie să fie pregătit pentru a începe înțărcarea, iar arahidele trebuie introduse sub formă de pastă moale în piure' – a explicat profesorul George Du Toit, co-investigator principal de la Kings,

Cercetarea a fost sponsorizată și cofinanțată de Institutul Național de Alergie și Boli Infecțioase (NIAID) al Institutului Național de Sănătate din SUA, unde părinți sunt sfătuiți să dea unt de arahide diluat bebelușilor de până la patru luni.

Foto – 123rf.com


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Mai multe din Stiri
Buton