Transportul elevilor din clasele primare vor fi decontate de stat

Marți, 12 octombrie, președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care prevede introducerea curselor școlare în orașele mici și în municipii. Transportul elevilor va fi decontat de stat.

Prevederile lefii intră în vigoare începând cu prima zi a anului școlar 2022 – 2023, iar cheltuielile vor fi asigurate din bugetul de stat, prin transfer, către unitățile administrativ-teritoriale.

Potrivit acestei legi, elevii din clasele 0 – 4 vor beneficia gratis de curse școlare speciale tur-retur, în localitățile unde există probleme mari de trafic rutier.

Citește și: Într-un sat din Siberia copiii merg la școală la – 51 de grade Celsius

„Proiectul de lege a ajuns la Cameră, la Comisia pentru învățământ. Nu am orgolii de autor, important este ca proiectul să treacă într-o formulă prin consens și fără tergiversări, iar copiii să beneficieze de prevederile lui. Mă voi lupta pentru asta. Copiii și familiile României merită tot ce e mai bun”, a explicat inițiatorul  legii, deputatul PNL Robert Sighiartău, potrivit antena3.ro.

Foto – 123rf.com


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe din Stiri