O mamă trage un semnal cu alarmă după ce fiul ei era să își piardă viața în urma unei provocări pe rețelele de socializare.
Nichola King, mamă de patru copii, tocmai terminase de alăptat mezinul familie la etaj, în seara zilei de 21 august, când a auzit o bufnitură puternică din bucătărie. Femeia l-a găsit pe fiul ei, Cesar, de 12 ani, inconcștient pe podea.
Mai târziu, s-a dovedit că tânărul a intrat în stop cardiac după ce a încercat tendința mortală de „cromare' foarte populară pe rețelele sociale, care implică inhalarea de substanțe chimice toxice. Îngrozită, Nichola și-a chemat ceilalți copii și a început să-l resusciteze pe Cesar, în timp ce fiul ei cel mare, Kaiden, a chemat ambulanța.
Tânărul de 12 ani a fost transportat de urgență la spital și plasat în comă indusă medical timp de două zile, după ce a suferit mai multe convulsii și a intrat în stop cardiac.
Nicholei, din Doncaster, South Yorkshire, i s-a spus de poliție că un spray antiperspirant a fost descoperit în apropierea locului în care Cesar se prăbușise. Ea a aflat curând că Cesar a inhalat deodorantul – procedeu altfel cunoscut sub numele de „cromare' – după ce un băiat mai mare i-a spus despre cum să facă asta pe rețelele sociale.
Cromarea implică inhalarea de substanțe chimice toxice, cum ar fi vopseaua, solventul, cutiile de aerosoli, produsele de curățare sau benzina, ceea ce duce la o stare de amețeală pe termen scurt. Tendința periculoasă poate provoca tulburări de vorbire, amețeli, halucinații, greață și dezorientare – dar în cazuri grave poate duce și la un atac de cord sau sufocare.
Din fericire, Cesar și-a revenit complet după opt zile de spitalizare – dar mama Nichola vrea să-i avertizeze pe alți părinți despre provocarea care aproape că a costat-o viața fiului ei.
Nichola a spus: „Tocmai terminasem de alăptat copilul meu și ațipisem când am auzit această bubuitură foarte puternică. Am crezut că unul dintre copii a făcut ceva.
L-am auzit pe Cesar făcând zgomot jos și am crezut că a coborât pentru ceva de mâncare. Bubuitul a sunat ca și cum cineva s-ar fi prăbușit. L-am auzit ca un geamăt de la parter și am crezut că Cesar și-a rupt un os sau ceva. Am început să cobor. Și l-a văzut pe Cesar întins pe podea, cu ochii dați pe spate.
A fost terifiant. Avea o criză. Am alergat sus să-mi iau telefonul. Nici măcar nu am putut să-mi deblochez telefonul pentru a suna o ambulanță, deoarece mâinile îmi tremurau atât de tare încât cel mare a sunat la 911. Am crezut că a căzut. S-a lovit și nu aveam idee ce s-a întâmplat.
Am fost complet șocată. L-am văzut pe fiul meu murind și am văzut cum lumina din ochi i se stingea.„
În timp ce aștepta sosirea paramedicilor, Nichola a început să efectueze manevre de resuscitare asupra fiului ei pentru a încerca să-l facă să respire din nou. Cesar a fost apoi dus de urgență la Doncaster Royal Infirmary, unde a suferit mai multe convulsii și a intrat în stop cardiac de mai multe ori.
Poliția i-a spus lui Nichola că ofițerii au găsit o cutie de deodorant și alte accesorii cromate pe podeaua bucătăriei – făcându-i să creadă că Cesar a inhalat anti-transpirant înainte de a cădea inconștient. Nichola a spus: „Nu am auzit de [chroming] înainte de asta. Un băiat mai mare i-a arătat cum să o facă.
Când poliția mi-a spus ce a inhalat, am crezut că va muri. Știam că pe spatele cutiilor scria „abuzul de solvenți ucide instantaneu.”
După ce a fost transferat la Spitalul de Copii Sheffield, Cesar a fost plasat într-o comă indusă medical timp de 48 de ore.
De la o zi la alta, Cesar începea să dea semne de progres și în curând a putut să respire singur, dar și să vorbească și să meargă. După opt zile de spital, Cesar a fost externat și a putut să se întoarcă acasă după ce și-a făcut o recuperare miraculoasă.
Nichola a spus: „A revenit aproape la normal când a fost externat – mănâncă, bea, râde. Se simte doar obosit. Nu știm despre dauneele pe termen lung, dar memoria lui pe termen scurt este foarte proastă. Nu-și putea aminti ce s-a întâmplat. Dacă n-aș fi auzit ceva în noaptea aceea, aș fi coborât și l-aș fi găsit mort. A doua zi dimineața am vorbit cu Cesar și i-am cerut să nu mai facă niciodată așa ceva.”
Acum, Nichola vrea să atragă atenția asupra pericolelor acceptări acestor provocări din mediul online.
„Le-aș spune copiilor că nu merită. S-ar putea să se simtă bine, dar cu siguranță nu se va întâmplă atunci atunci când ești la spital încercând să respiri pentru tine. Și eu vreau să subliniez importanța ca părinții să fie instruiți în acordarea primului-ajutor. Cred că oricine are copii ar trebui să participe la un curs, deoarece ar putea fi diferența dintre viață și moarte” – a transmis femeia, citată de Mirror.
Foto – Facebook