Un bebeluș, de doar 15 zile, e cel mai tânăr pacient cu COVID-19 intubat la ATI

Un bebeluș în vârstă de 15 zile, intubat și internat la Spitalul Grigore Alexandrescu din București, este cel mai tânăr pacient cu COVID-19 din România.  În unitatea sanitară respectivă sunt internați, în total, 26 de pacienți infectați cu noul coronavirus, iar doi adolescenți, de 14 ani, se află la  secția ATI a Spitalului Gomoiu, ambii cu comorbidități.

La Spitalul Clinic Grigore Alexandrescu din Capitală sunt internaţi 27 de copii cu COVID-19, dintre care doi sunt intubaţi. Este vorba despre un nou născut de 15 zile şi despre o fată de 15 ani care suferă şi de obezitate. Alţi 5 copii din cei 27 primesc oxigen pe mască. Toţi copiii internaţi în acest moment la Spitalul Grigore Alexandrescu cu COVID-19 provin din famili nevaccinate, iar părinţii cu care sunt internaţi şi care au boala primesc şi ei tratament de specialitate', a explicat, porivit News.ro, dr. Raluca Alexandru, purtător de cuvânt al unităţii sanitare.

Medicul a mai spus că, zilnic, în unitatea de primiri urgențe sunt depistați pozitiv cu COVID-19 câte 15 copii.

Citește și: Mesajul unui medic pentru părinți: „Atenție! Orice răceală poate fi COVID-19'

Secţia COVID este plină, lucrează la capacitate maximă şi încercăm să ne descurcăm foarte bine cu ce avem, dar presiunea este destul de mare pentru că sunt pacienţi în fiecare zi, pozitivi, care se pozitivează, fie că vin de acasă pozitivi, fie că sunt aduşi cu salvarea, fie că îi depistăm noi, la camera de gardă. Sunt 21 de paturi în secţia COVID.

Ceea ce cu durere trebuie să spun este că foarte mulţi părinţi din secţia COVID nu sunt vaccinaţi, marea majoritate. Dacă este aparţinător bolnav de COVID, categoric i se acordă îngrijire medicală. (…) Rugăm pe toată lumea să se vaccineze, este de neconceput ce se întâmplă şi cât de puţini suntem vaccinaţi, este singura modalitate prin care putem să scăpăm noi, ca popor, noi, ca medici, este o presiune extraordinară pe noi', a declarat Dr. Diana Ionescu, directorul medical al Spitalului Gomoiu.

Foto – 123rf.com


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Mai multe din Stiri
Buton