Un copil a fost diagnosticat cu o tumoare pe creier incurabilă de mărimea unei mingi de tenis, după ce părinții lui au crezut că are o „afecțiune la stomac'.
La doar zece zile după prima sa zi de naștere, Lucas Garcia-Batalla a fost diagnosticat cu un ependimom anaplazic de gradul 3 – o tumoare malignă cu creștere rapidă. Diagnosticul său a venit ca un „șoc' pentru părinții săi David Garcia Jurado, 42 de ani, și Laura Batalla, 38 de ani, din Stonehaven, Aberdeenshire.
Ei au presupus că Lucas, care acum are șase ani, avea o boală de stomac chiar înainte de prima lui zi de naștere în 2019, când a devenit letargic, nu s-a oprit din vărsături și și-a pierdut pofta de mâncare. Dar chiar și după trei operații majore pe creier, 13 luni de chimioterapie și două luni de terapie cu fascicul de protoni, tumora continuă să crească.
„Chiar înainte de prima lui aniversare, Lucas a fost bolnav. Nu avea prea multă poftă de mâncare, dar ne-am gândit că este o problemă de stomac. Nu s-a oprit din vărsături, era letargic și totul s-a întâmplat atât de repede – nu a fost o progresie lentă. Câteva zile mai târziu, o tomografie computerizată a scos la iveală o tumoare masivă pe ceafă – cât o minge de tenis.
A fost un moment foarte întunecat pentru mine. Încă mai am imaginea în minte cu soția mea ținând-o în brațe pe Lucas și ei spunându-ne că are o tumoare pe creier' – a spus Garcia Jurado, citat de Daily Mail.
După ce o scanare CT a dezvăluit că Lucas avea un ependimom anaplazic de gradul 3, a fost transferat la Spitalul Regal pentru Copii și Tineri, Edinburgh, unde a suferit o operație de 10 ore pentru a elimina tumora. Intervenția a avut succes.
„Prima lui intervenție chirurgicală a avut loc la doar două zile după diagnosticul său. Au reușit să scoată totul, a fost o intervenție chirurgicală reușită. Lucas a avut apoi chimioterapie timp de 13 luni, după care un RMN a fost ok – era clar' – acontinuat tatăl copilului.
Ependimoamele sunt cea mai frecventă tumoră cerebrală din copilărie, vârsta medie de diagnostic fiind de cinci ani, spune Brain Tumor Charity. Aproximativ 30 de copii sunt diagnosticați cu ependimom în fiecare an în Marea Britanie. Ependimoamele de gradul trei (ependimoamele anaplazice) au o creștere rapidă și cresc de obicei în creierul posterior – zona creierului care controlează echilibrul, mișcarea, respirația și tensiunea arterială. Pierderea echilibrului, mișcările stângace, durerile de cap, greața și convulsii sunt toate semne revelatoare. În ciuda intervenției chirurgicale de succes a lui Lucas, la trei luni după ce și-a terminat chimioterapia, boala a recidivat.
A suferit o altă intervenție chirurgicală și a fost transferat la spitalul Christie, Manchester, unde a avut două luni de terapie cu fascicul de protoni – un tip de radioterapie.
„Am avut speranțe pentru un an și apoi, în decembrie 2021, a recidivat din nou. A avut o intervenție chirurgicală paliativă în martie 2022 pentru a îndepărta tumora, din nou, asta a avut succes.
„După aceea, în ianuarie 2023, a suferit o operație experimentală Gamma Knife – un tip de tratament cu radioterapie. Este prima dată când i se face așa ceva unui copil de patru ani pentru a opri sau a întârzia creșterea pentru ceva timp' – a continuat Garcia.
Din păcate, în iunie 2023, o scanare RMN a arătat că tumora continuă să crească.
Dl Garcia Jurado a spus că nu mai sunt opțiuni de tratament pentru Lucas și că urmăresc să-i ofere cea mai bună viață.
„Nu mai există opțiuni pentru el, de câte ori poți să-i deschizi capul și să faci o intervenție chirurgicală? În toată călătoria lui, cel mai important lucru este să-l țină în viață, dar efectele secundare sunt cu adevărat dure. Lucas este orb la ochiul drept și surd la urechea stângă. Este un miracol că a putut să meargă la școală. Are un mare simț al umorului, este de necrezut. N-ai crede prin ce a trecut' – a mai povestit bărbatul.
Tatăl se teme că tumora este o „bombă cu ceas', iar lui Lucas ar putea avea doar un an de trăit.
Dar el învață „să trăiască cu incertitudine' și se concentrează pe „să se bucure de moment' și să-i ofere lui Lucas o „viață normală'.
Foto – Facebook