Unde sunt desenele de altadata?

De ce desenele par, mai nou, atat de… diferite? Si cine sunt, astazi, eroii copiilor?

Pentru noi, eroii erau pe vremuri Mihaela si Azorel sau Creionel, Balanel si Miaunel.

Iar asta se intampla nu foarte de demult: acum vreo 25-30 de ani, adica intr-o perioada cam vaduvita de orice desen animat, fie el romanesc sau occidental.

Prin anii 1980-1990, pe cand programele la televizor erau, oricum, scumpe la vedere, copiii abia apucau 30 de minute de desene animate pe saptamana.

Creatia lui Ion Popescu-Gopo, celebrul omulet premiat cu Palme dOr, era deja interzisa pentru ca era prea… capitalista.

Dar, daca nu o puteai vedea la televizor, pe postul public, comunistii preferau totusi sa se laude cu premiul, asa ca despre marea reusita a romanului nostru la Cannes puteai totusi citi in reviste precum Soimii patriei sau in almanahul Cutezatorii.

Imi aduc aminte cum sambata, dupa scoala (pentru ca faceam scoala si sambata, pe vremea aceea), alergam disperati sa prindem ultimele zece minute din Sinbad Marinarul – programul TV de weekend dura doua ore, la pranz, intre 11:00 si 13:00.

Noi, cei din generatia anilor 70 si care nu aveam parte nici de video acasa, am vazut pentru prima data abia la Revolutie „Doamna si vagabondul”, „Bambi”,” 101 dalmatieni” sau episoade cu „Tom si Jerry”…

Din acest punct de vedere, putem considera, deci, ca avem niste copii mai fericiti decat noi: ei au la dispozitie tot ce si-ar putea dori. Dar iata ca avem de-a face cu un nou curent: cel al parintilor nostalgici… dupa desenele de altadata!

Consum… si productie
Acum 20 de ani, crearea unui desen de lung metraj putea dura si un an intreg. Azi, cand posibilitatile grafice sunt uriase, s-a usurat… productia de masa.

Ceea ce a sporit si numarul de rebuturi! Ca la orice produs de masa, numai de noi depinde sa alegem, pentru copiii nostri, calitatea.

Cum ii alegi desenele?
Pentru copii e mai important cu ce raman, cat de lung e filmuletul si daca gagurile sunt pe intelesul lor. Nu evita neaparat violenta: in fond, Tom il loveste mereu pe Jerry, dar asta nu face decat sa sublinieze cine este personajul negativ. Totul tine de cum explici tu desenele, nu numai de ce vede copilul…

Deci, fa-ti timp sa vezi desene animate impreuna cu copilul tau! Astfel, vei fi pe faza si pentru a cenzura eventuale desene cu adevarat nocive, in care, de pilda, limbajul este exagerat.

O cultura muzicala

Daca vrei ca micutul tau sa ramana cu ceva din desenele pe care le vede, iata alaturat cateva sugestii pentru a-i forma un inceput de cultura muzicala:

1. Muzica din filmele cu Tom si Jerry a fost compusa de Scott Bradley, insa un episod a fost special conceput si desenat pentru a se mula pe o piesa clasica: este vorba tot de Rapsodia Ungara a lui Liszt.

Este singurul desen animat facut in intregime dupa o piesa clasica, adica un desen realizat pentru muzica, nu invers, asa cum se obisnuia: Tom, care este un pianist cu pretentii, are de cantat o piesa in public si il trezeste din somn pe soricelul care doarme in pian. Rezulta un fabulos duel la doua maini!

2. O uvertura la barbierul din Sevilla poate fi auzita pe coloana sonora intr-unul din desenele animate cu Bugs Bunny. Tot in Bugs Bunny se mai pot auzi bucati din Wagner sau Bach.

3. Multe desene facute pentru adulti si apreciate in special pentru jocurile de cuvinte, adresate celor cu o oarecare cultura, sunt pline, de asemenea, de piese muzicale clasice. Asa ca nu le evitati pe motiv ca nu le intelege copilul.

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2