„Vreau ca mama mea să învie!” Povestea unui băiețel de 8 ani din Ucraina care a emoționat întreaga lume

Mișa, un băiețel în vârstă de 8 ani, din Mariupol, născut în 2014, la începutul ostilităților din Donbas, și-a pierdut mama înainte de începerea războiului care are loc acum în Ucraina. Alla Melnichuk, un voluntar în cadrul Organizației Caritabile All-Ukrainian Mama și copilul' a scris emoționanta poveste a copilului pe rețelele de socializare, aceasta viralizându-se rapid.

În timpul bombardamentelor rușilor, Mișa a reușit să se ascundă în subsolul unei clădiri, reușind să supraviețuiască, iar cea mai mare dorință a lui este să-și poată revedea mama.

„Mișa. Mariupol. S-a născut în 2014, când a început războiul. În luna martie a acestui an, mama lui a murit, așa că tatăl a rămas cu trei copii. În timpul bombardamentelor, s-au adăpostit în subsol și au supraviețuit. L-am întrebat care este visul lui, iar el mi-a răpuns:

– Vreau ca mama mea să învie. Nu este nevoie de nimic altceva!” – a scris Alla Melnichuk pe Facebook.

Citește și: De ce va fi femeia din Timișoara înmormântată în același sicriu cu copiii ei. Preoții sunt depășiți de situația atipică

Postarea a emoționat o mulțime de oameni, mulți internauți trimițându-i mesaje de susținere și gânduri bune băiatului:

„Acest băiat a devenit adult mult prea devreme. Dumnezeu să te aibă în pază”

„Doamne ajută băiatul, nu a greșit cu nimic nimănui, de ce se întâmplă asta în Ucraina? Va veni ziua judecății pentru cei care au făcut asta pe pământul nostru, care au furat copilăria copiilor noștri!!!”

„Băiețel cu privire de bărbat și chipul brăzdat de suferință… ce le face războiul copiilor noștri!!!”

„Doamne Dumnezeule, acest copil are chip de om mare!!! Ce povară pe umerii lui!”

„Este imposibil să-ți imaginezi un lucru atât de îngrozitor!”

„Doamne, trimite afecțiunea ta acestui copil să trăiască sub un cer liniștit, în Ucraina liberă!”

„Băiete, curaj, trebuie să trăiești!” – sunt câteva dintre reacțiile celor care au văzut postarea.

Foto – Facebook


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe din Stiri