Vrei să știi cum să nu țipi la copil? Încearcă acești trei pași

Cum să nu mai țipi la copil? Asta este întrebarea pe care mulți dintre părinții care vor să-și crească și să-și educe copiii cu blândețe și-o pun neîncetat. Și asta pentru că a fi părinte nu este doar minunat, este și extrem de solicitant, uneori chiar epuizant.

Studiile arată că, și în cazul persoanelor foarte calme, conștiente de efectele nocive ale țipatului și ale agresivității verbale la copii, tot se întâmplă să-și piardă cumpătul și să ridice tonul la copil.

Asta pentru că orice părinte știe cât de greu să faci față crizelor de furie, trantrumurilor unui copil. Cât de greu este în momentul în care un copil face o adevărată scenă din simplul motiv că i-ai dat să bea apă din cana albă în loc de cana bleu.

Este foarte greu ca în momentul în care copilul îți pune răbdarea la încercare din ce în ce mai mult să rămâi calm și să nu ridic tonul.

Totuși, după ce un părinte țipă la un copil, tot el, părintele este cela care se va simți îngrozitor de vinovat. De fiecare dată părinții își propun ca data viitoare să fie și mai răbdători, să nu mai țipe la copil, conștienți fiind că ei, adulții, sunt cei care trebuie să gestioneze cu calm situația. Mulți părinți spun că, inevitabil ajung să țipe din nou la copil, chiar dacă își doresc foarte mult să nu mai facă asta.

Studiile arată că nu există părinte perfect, nici măcar dintre cei specialiști în parenting, care să nu fi țipat măcar o singură dată la cppilul lui.

Cei trei pași care te învață cum să nu mai țipi la copil

Totuși, există speranță, se pare că sunt lucruri pe care le putem face pentru a ne ține în frâu nervii și propriile emoții și să reușim să rămânem calmi, să nu mai țipăm la copiii noștri.

Iată cei 3 pași:

  1. Gândește. Iată care sunt cele mai frecvente gânduri care ne vin în minte atunci când ne cuprinde furia:
  • Nu mă lași să dorm, mereu ai nevoie de ceva de la mine!
  • Cum îndrăznești să arunci mâncarea pe jos? Ar trebui să fii mult mai bun de atât
  • Se poate și mai rău de atât?
  • Sunt atât de nervos/nervoasă că-mi vine să urlu
  • E numai vina pentru asta!
  • Îți voi arăta eu ție ce se întâmplă când faci una ca asta. Ar trebui să te comporți cuviincios, eu sunt părintele aici!

Aceste gânduri care pun stăpânire pe noi numai la furie sunt ușor de recunoscut, pentru că dacă ne-am gândi la ele atunci când suntem calmi, ne-am simți groaznic, ne-am simți vinovați. De regulă le spunem numai la furie, chiar dacă nu credem cu adevărat ce spunem.

Ce e de făcut? În momentul în care simți că ești furios analizează-ți gândurilecare îți vin fix atunci în minte. Ideea este să respiri adânc și să conștientizezi ceea ce gandești. Ia un moment de pauză, nu reacționa la furie. Imaginează-ți că acest gând trece pe cdeasupra capului tău, fără să încerci să-l schimbi. Sau, și mai bine scrie-ți gândul pe o foaie de hârtie sau înregistrează-l pe telefon. Ascultă-ți apoi acest gând care ți-a venit prima dată în minte în momentul în care te-a cuprins furia, ai putea învăța pe viitor din el.

Citește și: Cum 'tratezi' crizele de furie ale copilului

2.Simte

Mulți dintre noi nu își dau seama exact de sentimentele pe care le au și nu știu cum să trăiască aceste sentimente. De cele mai multe ori încercăm să ne impunem nouă înșine să nu mai simțim, să nu fim furioși, să nu fim agitați, să nu fim nervoși. Dar acest mod de a ne impune să nu simțim nu face altceva decât să ne încarce și mai tare, în loc să ne elibereze de sentimentele negative.

Ce e de făcut? E foarte important să conștientizezi sentimentul care a dat năvală peste tine și să-l numești în gând. Se pare că acest lucru are efect asupra cortexului prefontal, cel responsabil cu gândirea rațională. Asta te ajută să te folosești mai mult de rațiune decât de emoție, iar în cazul emoțiilor negative este un lucru foarte bun, te-ar putea ajuta să nu mai țipi.

Când simți că ești pe cale să țipi, gândește unde simți furia și spune-ți tu ție asta: Simt furia în piept acum, sau Parcă simt un nod în gât, Simt cum mi se strânge stomacul de teamă.

3 Acționează.

Dacă ai făcut cele două exerciții de mai sus, deja știi ești conștient că ești furios, deci sunt mari șanse să gândești rațional. Acum deja poți alege cum să reacționezi, cheia la tine, numai sunt emoțiile cele care au pus stăpânire pe tine. Și tot acum este în puterea ta să nu reacționezi.

Ce e de făcut? Data viitoare gând simți că-ți pierzi cumpătul din cauza copilului, a soțului sau a altcuiva, analizează primul gând care-ți vine în minte, gândește-te unde simți furia și nu face nimic. Este o dovadă imensă de tărie să nu faci nimic, să nu reacționezi la nervi. Această tărie se câștigă după mai multe încercări, este nevoie de practică pentru asta. Așa vei ști cum să nu țipi la copil, chiar și atunci când îți pune limitele și răbdarea la încercare.

Sursa: huffingtonpost.com
Foto: 123.rf.com

 


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe din Copilul tau