Mihaela Bilic a exemplificat în mediul online câteva reguli simple cu ajutorul cărora orice părinte își poate convinge copilul să mănânce mai multe legume.
Știm cu toții cât de dificil este să obișnuiești copilul cu gustul și textura legumelor, iar părinții apelează adesea la fel de fel de metode prin care îl păcălește' pe cel mic să accepte acest aliment. Dar nici așa, de multe ori, rezultatele nu sunt cele dorite.
Pentru a sări în ajutorul părinților de copii mofturoși, care nu vor sub nicio formă să accepte legume, nutriționista Mihaela Bilic a făcut o postare pe rețelele de socializare în care vorbește despre câteva metode ușor de aplicat și care chiar funcționează. Este vorba despre patru metode prin care părinții îi pot împrieteni' pe cei mici cu legumele.
Apoi, ea a vorbit despre un preparat esențial în alimentația copiilor, care conține legumele de care ei au atât de multă nevoie.
Ca și preparate de bază, supa/ciorba nu trebuie să lipsească din meniul celor mici, fie că e vorba de masa de prânz sau de cină. Este metoda cea mai simplă de a mânca legume și a se hidrata în același timp. Țineți cont de preferințele lor: dacă iubesc structura omogenă atunci alegeți supa cremă, dacă le plac cubulețele de legume diferit colorate, atunci ciorba e varianta perfectă. Nu neglijați estetica, castronelul trebuie să fie frumos colorat și niciodată plin-ochi!' – a încheiat nutriționista.
Foto – 123rf.com