Cum să treci mai ușor peste ultimele săptămâni de sarcină

După ce ai trecut prin grețurile matinale ale primului trimestru și ai aflat care este sexul fătului în al doilea trimestru, iată că ai ajuns în cea de-a treia perioadă, și totodată ultima, a sarcinii. Deși organele fătului sunt dezvoltate aproape complet, procesul de creștere a micuțului continuă și în cel de-al treilea trimestru. Citește în continuare și află totul despre sarcina pe saptamani, care sunt schimbările la care să te aștepți și cum să depășești mai ușor ultima etapă a sarcinii.

Informează-te

Discută cu medicul ginecolog despre toate etapele pe care urmează să le parcurgi și adu-i la cunoștință orice nelămurire sau întrebare pe care o ai. Fie că vrei să afli mai multe despre a 36-a săptămână de sarcină sau despre modul în care se va desfășura nașterea, cere-i medicului toate informațiile de care ai nevoie.

Când începe ultimul trimestru?

Cel de-a treilea trimestru începe în cea de-a 28-a săptămână de sarcină și durează până în momentul nașterii, care se petrece în mod obișnuit în săptămâna a 40-a. Uneori, travaliul se poate declanșa cu câteva săptămâni mai devreme, însă, odată cu cea de-a 37-a săptămână, nașterea este considerată „la termen'. Se poate întâmpla ca nașterea să nu se declanșeze nici după această perioadă, iar în acest caz trebuie verificată starea fătului în uter. Poate fi nevoie de inducerea travaliului pe cale medicamentoasă, mecanică sau se poate apela la cezariană, dacă nu naști până în cea de-a 42-a săptămână.

Ce se întâmplă cu corpul tău?

Până acum fătul a crescut destul de mult în dimensiuni, lucru ce va avea impact și asupra ta. Este posibil să experimentezi simptome ale refluxului gastro-esofagian sau dureri abdominale, date de presiunea pe care copilul o exercită.

În ultimul trimestru devin tot mai dese contracțiile Braxton-Hicks, iar dacă acestea apar cu o frecvență de 5-6 ori pe oră şi sunt însoțite de durere, este recomandat să iei legătura urgent cu medicul ginecolog.

De asemenea, vei începe să simți din ce în ce mai greu mișcările copilului, întrucât nivelul lichidului amniotic începe să scadă iar bebeluşul tinde să îşi găsească poziţia optimă pentru a se naşte.

Ce se întâmplă cu bebelușul?

La începutul trimestrului al treilea, majoritatea organelor sunt deja bine dezvoltate, iar în ultimele săptămâni de sarcină sistemul imunitar al fătului este deja capabil să îl protejeze de infecțiile din afara uterului.

Aproximativ în a 36-a săptămână, uterul începe să coboare, iar capul fătului se îndreaptă tot mai mult în jos, spre canalul nașterii, pregătindu-se pentru venirea pe lume.

Cum te pregătești în ultimul trimestru?

Monitorizează-ți greutatea

La începutul celui de-al treilea trimestru vei începe să iei în greutate într-un ritm mai accelerat, însă procesul va încetini pe măsură ce termenul se apropie. Monitorizează-ți greutatea și discută cu medicul tău despre schimbările prin care treci.

Evită sedentarismul

Încearcă să rămâi o persoană activă, respectând cu strictețe recomandările medicului în acest sens.

Ultimul trimestru este o perioadă destul de încărcată, în așteptarea celui mai important moment. Acordă-i corpului tău atenția cuvenită și informează-te corect cu privire la pașii pe care trebuie să îi urmezi.

Surse informative

Your Guide to the Third Trimester of Pregnancy, Masters, Mari, What to Expect,  15 octombrie, 2021 

Sursă foto: www.pexels.com


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Mai multe din Advertorial
Buton