Cum se simte fetița de 5 ani, diagnosticată cu boala Wilson, după operația de transplant hepatic

Rebeca, fetița în vârstă de 5 ani, suspectă de hepatită acută din cauze „necunoscute', iar ulterior diagnosticată cu boala Wilson a trecut cu bine peste operația de transplant de ficat. Copila a fost operată sâmbătă la Institutul Fundeni din Capitală, primind ficatul de la un adolescent de 17 ani aflat în moarte cerebrală după ce a suferit un politraumatism cranian.

Fetița se află la Terapie Intensivă, însă starea ei este stabilă.

Intervenția chirurgicală a decurs în condiții bune, condiții tehnice bune. După cum știți s-a făcut un split, gramajul lobului stâng care a fost recoltat a fost de 300 de g, ceea ce ajunge perfect acestui copil care are 15 kg. Urmează să vedem dacă organismul fetiței acceptă acest ficat pentru că există și situația în care poate să fie o non-funcție primară sau o altă complicație.  Să sperăm că nu va fi vorba despre așa ceva – a spus doctorul Vlad Brașoveanu, șef Secția Chirurgie Spitalul Clinic Fundeni, potrivit Antena 3.

Medicul Mihai Craiu, precizări despre hepatita acută în rândul copiilor. Ce se poate face pentru a preveni îmbolnăvirea

Mama Rebecăi a spus că primele simptome ale bolii Wilson pe care le-a experimentat fetița ei au fost durerile abdominale, schimbarea culorii urinei și stări vomitive.

Dintr-odată a prezentat dureri abdominale, urina mai închisă la culoare, a vomat o dată acasă. Când am ajuns la spital, în apropiere de orașul nostru, ni s-a spus că are hepatită A, a zis că o să treacă repede, se tratează, nu e nimic grav. Majoritatea copiilor o fac la vârsta asta. Nu a răspuns la tratament, starea ei s-a mai agravat pe parcurs. De ieri (vineri – n.r.) am aflat că are boala Wilson, nu știam. A zis că e ceva genetic, nu știm dacă noi o avem, urmează să ne testăm. Este foarte greu, este dureros, știind că copilul tău urmează să fie operat – și nu e o operație ușoară, este foarte grea, o recuperare foarte grea, dar cu ajutorul Domnului sper să…- a declarat mama fetiței, pentru Digi24.

Boala Wilson este o afecțiune genetică manifestată prin stocarea în exces a cuprului în organism. Ficatul celor care au această boală nu eliberează cuprul în bilă, acesta deteriorând treptat organul. Netratată, boala Wilson duce la deteriorarea severă a creierului, la insuficiență hepatică și, inevitabil, la deces.

Foto – 123rfc.com


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Mai multe din Stiri
Buton