Cum și-a salvat o fetiță de cinci ani mama de la moarte. „Era în rochia ei de prințesă!”

O fetiță de numai cinci ani și-a salvat mama de la moarte, după ce a găsit-o căzută înconștinetă pe podea într-o dimineață.

Poppy Davies, în vârstă de cinci ani, a găsit-o pe mama ei, Leisha, zăcând inconștientă în dormitorul ei, la casa lor din Pontllanfraith, Blackwood. Femeia se prăbușise pe podea cu o noapte înainte, dar nu a auzit-o nimeni. Fetița curajoasă a rămas alături de mama ei o vreme, îniante de a cere ajutorul profesorilor ei de la școala primară Pontllanfraith din apropiere.

Cu doar câteva săptămâni mai devreme, Leisha Davies fusese la spital pentru o operație la stomac. După ce s-a întors la muncă, femeia a început să se simtă rău și începuse să i se umfle fața și picioarele. Leisha a aflat mai târziu că suferise un șoc septic.

Leisha, care lucrează în domeniul sănătății mintale, a spus că ultimul lucru de care și-a amintit înainte să se prăbușească și să-și piardă cunoștința a fost Poppy care se îmbrăcase în rochia ei de prințesă.

„Fiica mea a petrecut toată noaptea cu mine, nu știa ce să facă. Pe 19 dimineața, era în rochia ei de prințesă, și-a îmbrăcat ghetele și-a pus micuța ei coroană. A descuiat ușa din față și a mers la poarta școlii, chiar lângă casa mea. A intrat în sala de școală și i-a spus profesoarei – Mami e pe podea și nu o pot trezi' – a declarat Leisha, citată de Mirror.

Citește și – Un băiețel de 6 ani i-a salvat viața mamei sale după ce i-a spus că respiră „ca un zombie'

Doi dintre profesorii lui Poppy au venit la casă și au găsit-o pe Leisha pe podea, înainte de a o pune în poziția de recuperare și de a chema o ambulanță. Poppy a fost îmbrăcată în uniformă și dusă la școală în timp ce paramedicii luptau pentru a salva viața mamei sale. O ambulanță aeriană a aterizat pe terenul școlii, dar Leisha a avut nevoie de echipamente pentru a o menține în viață, care nu ar fi încăput în elicopter.

Ea a fost dusă la Spitalul Universitar Grange din Cwmbran, unde s-a descoperit că era în șoc septic și funcționează doar cu 15% din capacitatea unui plămân. Leisha a fost plasată în comă indusă, iar medicul ei, David Hepburn, a spus că a avut nevoie de un tratament de oxigenare cu membrană extracorporală (ECMO) și a fost mutată la Bristol Royal Infirmary.

Citește și – Giurgiu: Un băiat și-a salvat mama de la moarte și și-a trimis tatăl în arest

Leisha a spus că nu are amintiri din această perioadă, dar că avea vedenii ce i se păreau vii și înfricoșătoare.

„Preluam lucruri de la mama și de soțul meu care vorbeau cu mine, aveam o realitate alternativă în mintea mea. Când m-am trezit (trei săptămâni mai târziu) nu mi-am putut mișca corpul și nu puteam vorbi. Mama îmi mângâia părul și mi-a spus – Ești bine? Am dat din cap că da' – a mai povestit Leisha.

Ea susține că Poppy i-a salvat viața, precum și personalul din spital care a avut grijă de ea.

„Sunt incredibil de mândră de ea. N-am mai văzut-o o lună din cauza tuturor acestor lucruri, dar când a venit să mă vadă, am izbucnit în plâns. Ratasem atât de multe, dar eram recunoscătoare că sunt aici, că fiica mea are o mamă, iar mama mea a fost foarte emoționantă'- a mai spus femeia.

Foto – Facebook


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe din Stiri