Expunerea la soare în timpul sarcinii. Cât este de sigură și cât ai voie să stai la plajă?

A venti vara și, probabil, te gândești la zilele însorite de vacanță în care stai de dimneață până seara tolănită pe plajă. Dar atunci când ești însărcinată, scenariul se schimbă. Experții în sănătate spun că nu le este recomandat femeilor gravide să se expună prea mult razelor soarelui.

De fapt, nu se recomandă nimănui să exagereze cu statul la soare, dar viitoarele mămici trebuie să fie mai atente cu privire la acest aspect.

Asta nu înseamnă că nu poți ieși deloc la plajă, doar că nu este o idee prea bună să te pui pe un șezlong și să stai pe el ore în șir într-o zi fierbinte de vară.

Ce spun experții?

Medicii nu încurajează femeile gravide să stea la plajă pentru a se bronza pentru că razele soarelui sunt nocive pentru sănătatea pielii.

„Nu susținem băile de soare – să stai la soare pentru a te bronza – indiferent dacă ești însărcinată sau nu„, spune dr. Sweta Rai de la Asociația Britanică a Dermatologilor (BAD). „Dar dacă ești însărcinată, statul la plajă poate afecta pielea prin ultraviolete, în special pistruii și alunițele.”

Citește și – O femeie a rămas însărcinată de două ori pe parcursul a 18 zile. Cum a fost posibil

Medicii spun că soarele îmbătrânește pielea și crește riscul de a dezvolta cancer. Cu toate acestea, nu există cercetări actuale care să sugereze că statul la soare pe plajă poate afecta sănătatea copilului.

„Nu avem de unde să știm dacă îi va face rău copilului tău sau nu”, adaugă dr. Rai. „Nu credem că îi va face, dar încă nu este dovedit' – a continuat medicul.

Ce poți face pentru a-ți proteja pielea de soare?

Dacă nu ești 100% convinsă că poți mereg în vacanță fără să reziști tentației de a face plajă, asigură-te că iei următoarele măsuri pentru a fi sigură că pielea ta este cât se poate de protejată:

  • Folosește soluții pentru protecție solară SPF30 sau mai mare
  • Reaplică soluțiile de protecție solară la fiecare 2 ore
  • Stai la umbră, nu direct la soare
  • Încearcă să evitați soarele în timpul orelor de vârf, între 11:00 și 15:00

Este sigură utilizarea protecției solare în timpul sarcinii?

Cremele de protecție solară acționează ca o barieră perfectă pentru arsurile solare și alte leziuni ale pielii. Dar le pot folosi și femeile însărcinate? Răspunsul este DA. Cremele de protecție solară pot fi folosite de femeile care urmează să devină mame. Dar ce protecție solară să folosești este întrebarea care urmează.

Cremele de protecție solară sunt clasificate în două tipuri, și anume cu filtru fizic și cu filtru chimic. Cremele cu filtru fizic sunt sigure de utilizat, deoarece reprezintă un amestec de dioxid de titan și oxid de zinc, sunt hipoalergenice și rămân pe piele, nu se absorb.

Citește și O mamă însărcinată, bolnavă de cancer, a refuzat tratamentul pentru a-și naște copilul

Pe de alta parte, cele cu filtru chimic nu sunt deloc recomandate gravidelor. Acest lucru se datorează faptului că ele conțin ingrediente care absorb razele ultraviolete, în loc să le respingă cum fac cremele din prima categorie. Și unul dintre astfel de ingrediente este oxibenzona. Se știe că oxibenzona pătrunde prin piele și are potențialul de a provoca alergii, tulburări hormonale și greutate mică a fătului la naștere, în special la fetițe.

Important de reținut este că loțiunile de protecție solare trebuie aplicate pe piele și în zilele înnorate. Radiațiile UV nocive ajung la piele și dacă sunt nori pe cer, ceață sau poluare.

Cât timp poate sta la soare o femeie însărcinată?

Femeile care așteaptă un copil nu ar trebui să se expună la soare mai mult de 10-20 de minute pe zi. Recomadat este ca gravidele să consulte un medic înainte de expunerea la soare, mai ales dacă au pielea sensibilă.

Foto – 123rf.com


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe din Stiri