Ghid de îngrijire a pielii postpartum: cum îți recapeți sănătatea tenului în funcție de problemă

Unele dintre modificările cutanate pe care le-ai experimentat în timpul sarcinii pot persista și după ce ai născut. Poate dura ceva timp până când pielea ta își revine complet în urma sarcinii și nu este vorba doar despre probleme precum apariția vergeturilor. Pete întunecate pe frunte, nas și obraji? Se numește melasmă și este foarte frecventă. Acnee provocată de sarcină? Și asta se poate întâmpla destul de des.

Din fericire, petele și alte modificări care apar în timpul celor nouă luni premergătoare marelui eveniment se vor rezolva în cea mai mare parte în perioada postpartum. Dar, dacă încă ai erupții, piele uscată sau alte afecțiuni ale tenului după sarcină, iată ce poți face pentru a-i reda sănătatea.

Îngrijirea pielii uscate

Schimbările hormonale din timpul sarcinii îți pot lăsa pielea uscată, în special la nivelul feței. Pentru a trata tenul uscat și descuamat care persistă după naștere, apelează la o rutină de hidratare. Iată o cură de revigorare a pielii uscate pe care o poți urma:

  1. Curăță delicat tenul – Cu alte cuvinte, nu folosi produse dure. Utilizează un produs de curățare pentru ten sensibil o dată pe zi și doar apă în restul timpului;
  2. Folosește un serum calmant – Un ser hidratant pentru fata cu proprietăți calmante poate combate mâncărimea provocată de uscăciune. Un astfel de ser conține acid hialuronic pentru hidratare și vitamine pentru a da pielii tale un impuls de prospețime;
  3. Hidratează pielea – Semnele de iritare, cum ar fi roșeața și mâncărimea, sunt de obicei asociate cu pielea uscată. Crema anti roseata poate ajuta la calmarea iritațiilor, oferind în același timp tenului uscat sprijinul de care are nevoie pentru a rămâne hidratat;
  4. Evită dușurile lungi și fierbinți – Nu ar trebui să privezi pielea de uleiurile sale naturale. În loc de dușul cu apă fierbinte, fă unul sau o baie de 10-15 minute (eventual adăugând un ulei de baie) în apă călduță;
  5. Protejează-ți tenul de soare – Aplică în fiecare zi o cremă de protecție solară cu SPF 30 sau mai mare, cu spectru larg.

Gestionarea acneei postpartum

O față plină de coșuri este supărătoare, dar adesea inevitabilă. În timpul sarcinii, glandele sebacee sunt suprasolicitate. Acestea produc o substanță grasă, numită sebum, care menține pielea hidratată. În schimb, excesul de sebum poate bloca porii, ducând la apariția acneei. Dacă te confrunți încă cu acneea postpartum, iată ce poți face: 

  • Spală-te pe față de două ori pe zi, folosind un produs delicat și apă călduță;
  • Rezistă impulsului de a rupe sau stoarce coșurile, deoarece asta ar putea provoca cicatrici;
  • Consultă-ți medicul și întreabă ce tratamente cu aplicare locală poți încerca.

Tratarea pielii grase după naștere

Tenul radiant al unei femei în perioada sarcinii spune lumii că așteaptă un copil. Însă această strălucire se datorează de fapt dereglărilor hormonale, care stimulează glandele producătoare de sebum. În cazul în care pielea ta rămâne cu tendința de îngrășare după naștere, curățarea delicată ar trebui să facă parte din rutina ta zilnică. 

Alte măsuri pe care le poți lua pentru tenul gras includ:

  • Alegerea unor produse cosmetice și creme hidratante fără ulei. Acestea nu vor astupa porii;
  • Curățarea pensulelor de machiaj. Acestea pot găzdui bacterii care pot agrava apariția erupțiilor cauzate de excesul de sebum;
  • Consultarea unui dermatolog. Dacă problema persistă, mergi la specialist pentru a descoperi posibile tratamente.

Sfaturi suplimentare pentru îngrijirea pielii postpartum

Rutina de îngrijire a pielii după sarcină este similară cu ceea ce ar trebui să faci oricum pentru o piele sănătoasă. Pe cât posibil, evită soarele, în special în orele de vârf, de la 10 dimineața până la 4 după-amiaza. Sau cel puțin minimizează potențialele daune provocate de expunerea la soare prin aplicarea unei creme cu factor de protecție solară de 30 sau mai mare zilnic.

O curățare delicată a tenului, de două ori pe zi (dimineața și seara), poate ajuta, de asemenea, la prevenirea petelor sau altor probleme. Alimentele bogate în nutrienți, inclusiv fructele și legumele, cerealele integrale și grăsimile sănătoase, pot susține sănătatea generală, inclusiv pe cea a pielii. Și nu în ultimul rând, nu uita să bei multă apă. Fie că bei apă, te hidratezi cu alte lichide sau consumi alimente bogate în apă (precum pepenele roșu), organismul tău are nevoie de un total de 2 litri de lichid pe zi.

Nu uita, modificările la nivelul pielii sunt o parte normală atât a sarcinii, cât și a perioadei postpartum. Este important să ai răbdare cu corpul tău pe măsură ce se reface și se adaptează. Cu o rutină consecventă de îngrijire a pielii și, eventual, o consultație la dermatolog, poți reda tenului tău strălucirea sa naturală.

Sursa foto: Freepik.com


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Mai multe din Advertorial
Buton