Informații utile despre aerosolii cu adrenalină

Aerosolii cu adrenalină sunt recomandați de către medici în situația pacienților care suferă de laringita sau de astm bronșic, cu mențiunea că administrarea trebuie să aibă loc sub strictă supraveghere a unui specialist. Aparatele de aerosoli, cunoscute și sub denumirea de nebulizatoare, sunt niște aparate eficiente pentru administrarea de medicamente.

Datorită folosirii acestor dispozitive, tratamentul își face efectul mai repede – în special la persoanele care suferă din cauza bolilor pulmonare, însă nu doar în situația lor. Atunci când folosiți un nebulizator, substanțele medicamentoase sunt administrate prin inhalare, sub formă de vapori. Aparatul are rolul de a descompune respectivele soluții medicamentoase în picături de aerosoli, care sunt inhalate apoi la nivel pulmonar folosind un dispozitiv care este prevăzut cu o mască specială.

Adrenalină administrată sub formă de aerosoli

În cazul în care copilul dumneavoastră suferă din cauza crizelor de astm bronșic sau dacă prezintă o formă severă de laringită, medicul specialist poate să recomande administrarea de adrenalină cu ajutorul unui nebulizator. Medicii nu încurajează, ba chiar susțin că administrarea de adrenalină sub formă de aerosoli nu trebuie să aibă loc la domiciliu. Este o indicație bazată pe faptul că folosirea exagerată a acestei alternative de tratament poate ajunge să provoace anumite reacții adverse severe. De exemplu, poate să fie vorba despre tulburări ale ritmului cardiac cu angină pectorală, insuficientă respiratorie acută,  bronhospasm paradoxal, alterarea statusului mintal sau creșteri ale valorilor tensiunii.

Aerosolii cu adrenalină pentru tratarea astmului bronșic

Astmul bronșic este o afecțiune care se manifestă mai adesea în cazul copiilor și care apare pe fondul expunerii la unele tipuri de alergeni respiratorii, precum și din cauza unor agenți care irită mucoasa respiratorie. Avem de-a face cu o afecțiune inflamatorie cronică la nivelul cailor respiratorii, care evoluează de-a lungul a perioade lungi de timp și care poate să provoace uneori dificultăți de respirație, accese de tuse, respirație șuierătoare sau senzația de constricție în zona toracală.

Adrenalina sub formă de aerosoli are un efect de bronhodilatare și ajută la ameliorarea mai rapidă a simptomelor, fiind o alternativă utilizată că parte a terapiei de urgență pentru copiii cu astm bronșic. Pentru a preveni declanșarea unor crize acute de astm, specialiștii recomandă că tratamentul pe termen lung pentru astm bronșic să se bazeze pe folosirea medicamentelor de întreținere.

Aerosolii cu adrenalină pentru tratarea laringitei

Este important de avut în vedere faptul că administrarea în mod repetat a aerosolilor cu adrenalină pentru tratarea laringitei poate să provoace anumite condiții medicale, ca de exemplu tahicardia ventriculară, creșterea tensiunii sau chiar infarctul miocardic la copii. Este esențial să țineți cont de indicațiile stricte ale medicului specialist, pentru a nu se ajunge în situația în care beneficiile terapeutice ale acestui tip de tratament să fie depășite de riscurile administrării de aerosoli cu adrenalină. În cazul în care apare această problema, specialiștii recomandă să se recurgă la intubare oro – traheală.

La copiii cu vârstă cuprinsă între unu și trei ani poate să apară laringita striduloasa spastică, un tip de laringită care este rezultatul infecțiilor virale cu tropism respirator. Această problemă de sănătate este declanșată și de anumiți factori, că de exemplu predispoziția la alergii a copilului sau de adenoidită cronică. Pe de altă parte, poate să fie vorba și despre expunerea constanța a copilului la fum de țigară, la mucegai sau la alți factori care irită mucoasa respiratorie. Tratamentul care se impune implică administrarea de aerosoli cu adrenalină, însă este esențial să consultați în prealabil un medic pentru a stabili dozajul necesar – în funcție de gradul de severitate cu care se manifestă simptomele în cazul fiecărui pacient în parte.

Contraindicații și posibile riscuri ale administrării de aerosoli cu adrenalină

Specialiștii subliniază faptul că administrarea de aerosoli cu adrenalină trebuie efectuată exclusiv în situația pacienților la care sunt observate semne de insuficientă respiratorie acută și a celor la care sunt remarcate scăderi ale saturației de oxigen – în urmă măsurătorilor realizate cu pulsoximetrul. Printre cele mai comune efecte adverse ale administrării de adrenalină cu ajutorul unui nebulizator se numără amețeală, senzația de greață, varsaturile, tulburările de vedere și de ritm cardiac, cefaleea, alterarea stării de conștientă a pacientului sau angină pectorală. Aerosolii cu adrenalină nu ar trebui administrați copiilor la care apar simptome precum congestia nazală, durerile la înghițire, rinoreea sau eritemul faringo – amigdalian.


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe din Advertorial
Buton