Istoria familiei

Nu ascunde adevarul copiilor despre rudele apropiate atunci cand te intreaba. Gaseste o modalitate de a le spune adevarul ca sa inteleaga.

I-am cerut iertare ca am mintit-o pe Doamna, dar mami tot plangea. Am fost trista toata ziua si acasa am desenat pe o foaie familia mea si pe unchiul Vanilie de mana cu mine. I-am desenat si aripi pentru ca mi se parea mie ca, daca a disparut asa din viata mea, probabil a zburat.

Cand a venit tati, i-am aratat desenul ca sa profit de ocazie sa ii spun si lui ca am spus o minciuna la gradinita, ca am suparat-o pe mami si mami a plans. Si ca imi pare rau ca am suparat-o. Tata i-a spus mamei asa – „De ce nu ii spui?”. Iar mami a soptit – „Si cum sa ii explic?”.

Mi-am dat seama imediat ca ceva nu era in regula, dar eram fericita ca am avut dreptate, acel unchi exista, nu am innebunit eu. Dar parintii mei nu mi-au spus nimic. Asa ca l-am intrebat pe unchiul Vali, care miroase a tigari, daca eu mai am alt unchi, dar el nu stia, el este fratele lui tati si nu stie de alt unchi. M-a trimis la matusa-pisica, sora mamei.

Eram la bunicul-brad, la tara, si matusa mea era, normal, cu o pisica in brate. Eu i-am intrebat direct pe adultii din camera – unde este unchiul meu? Cel care miroase a vanilie, cel despre care mami nu stie cum sa imi explice? Bunicul a ramas ca o stana de piatra si matusa se uita fix la el. Apoi, bunicul a scos o poza din buzunarul de la vesta si a spus – el este unchiul care miroase a vanilie.

Dar a plecat la Dumnezeu cand erai tu mica. Aveai 3 ani cand a plecat. Dar nu eram mica, am spus, cum de eu nu stiu cand a murit, bunicule? Mama ta a zis ca esti prea mica sa stii asta. Si, brusc, m-au napadit amintiri cu unchiul meu – el imi aducea mereu o jucarie sau o banana sau ceva si mie imi placea sa ma ia in brate si sa il scotocesc pana gaseam cadoul.

Stiam ca are si ochii verzi-galbui si parul galben. Dintr-odata, mi s-a facut dor de el si de fata lui moale si fina ca a mamei mele.

Am plans. Bunicul m-a luat in brate si s-a mirat ca imi mai amintesc de lucrurile astea. Mama spunea ca sunt mica si uit. Un copil nu isi uita niciodata rudele, oricat de mult ar vrea unii oameni mari. Am mers apoi cu bunicii la biserica sa ii pun flori unde dormea el.

As fi vrut sa imi spuna si mie mama mea ca unchiul a plecat la Dumnezeu. Asa mica cum eram, trebuia sa stiu, eu tineam la el si el, la mine. Nu are nimeni dreptul sa imi strice tabloul de familie.

Rasfoiti albumul de familie si vorbiti-i copilului despre rude, evenimente, locuri atunci cand este destul de mare sa inteleaga toate acestea.

Catva timp dupa aceasta veste am tot desenat scene de familie in care era si unchiul meu pe
care eu il numesc Vanilie, asa imi consumam eu dorul de el si furia ca mama mea cea secretoasa a ascuns amintirile cu el. Parca ma mai jucam cu el in desene, asa cum faceam cand eram mica.

Pana intr-o zi, cand l-am lasat sa plece inapoi la Doamne-Doamne si l-am desenat cu aripi, zburand spre soare. Poate vreti sa ma intrebati – mai, fetito, de ce era asa de important pentru tine sa afli unde este si daca exista acest unchi? Pentru ca este ceva al meu, este familia mea, si un copil trebuie sa stie despre familia lui. De ce? Pentru ca este povestea mea de viata.

Le-am povestit si copiilor de la gradinita despre ce am aflat. Si mai erau copii care nu stiau de unele rude ale lor. Un baiat de la mine din grupa nu stia nimic despre bunicii lui. Stia ca are niste bunici, ca doar tatal lui nu s-a nascut din aer, dar nimeni nu vorbea despre ei.

Alt baiat spunea ca are o matusa care nu exista. Adica asa spune tatal lui despre ea – ca matusa aceea nu mai exista pentru el. Sau Adina, a carei bunica s-a mutat in spital de cand a facut cancer si nu a mai venit; chiar daca colega mea voia sa o vada, parintii ei ii spuneau ca nu se poate.

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2 3 4


Recomandari
Redactia.ro
ziareonline.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Sfatul Medicului
Trending news
Mai multe din Relatii